– Liniste in sala! Terminati cu agitatia sau va voi da afara pe toti!
Un tribunal plin de oameni, ce se scufunda in urlete, reprosuri, cerinte, ură si irational. Astazi, in fata completului de judecata a fost adus cel mai faimos prizonier din toate timpurile. S-a predat singur pentru a fi judecat pentru toate ororile pe care le-a lasat sa se intample. Din culpa lui, miliarde de oameni s-au stins. Barbat,batran, inalt ce sta acum cocosat sub povara acuzatiilor ce i se aduc. Judecatorul il priveste fara mila, in timp ce procurorul se ridica sa vorbeasca.
– Doamnelor, domnilor din juriu…ceea ce a facut aceasta fiinta este dincolo de comprehesiunea oricaruia dintre noi. Nepasarea sa, senzatia sa de superioritate, asa zisa lui obiectivitate, aroganta…rautatea confundanta cu impartialitatea…aceasta fiinta este responsabila de decesul intregii omeniri pana in ziua de astazi. Desi se preteaza la a isi afisa titlul de stapan, tata sau ce vreti voi…spuneti-mi, cand vreodata v-a ajutat? Cand vreodata a fost acolo pentru noi? Cand si-a facut simtita prezenta? Nu ezitati! Condamnati-l! Simpla lui existenta cuplata cu absenta, ne-a demonstrat ca ne este mai bine fara el! Asa ca…propun pedeapsa capitala pentru fiinta ce se afla astazi aici…propun sa il executam pe Dumnezeu! se rasteste procurorul.
Judecatorul priveste catre inculpat, care zambeste senin. Ii da sansa sa vorbeasca in apararea lui.
– Dragii mei…am venit sa fiu judecat de voi din propria mea initiativa. Vreau sa vad daca darul pe care vi l-am facut, daca stiti sa va bucurati de el, sau daca ati fost toti ispititi sa cadeti prada inselatoriei. Toti stiti povestea Genezei. Ei bine…eu nu am pedepsit omenirea atunci cand a devorat Marul Cunoasterii. Ci le-am permis ratiunea. Le-am permis sa cunoasca raul ca sa poata face alegerea pe care eu a trebuit sa o fac timp de o vesnicie. Sa fii Dumnezeu nu inseamna sa fii atotputernic, atotprezent si atotstiutor. Inseamna sa distingi intre Bine si Rau si sa alegi. Chiar mai mult…de prea multe ori inseamna sa alegi Raul mai mic si sa te aventurezi in zona gri. Inseamna sa faci ceea ce este mai bine, pentru binele general. Intotdeauna vor exista sacrificii. Intotdeauna va exista durere. Dar cum altfel va puteti bucura de fericire, daca tot ceea ce ati cunoaste ar fi fericirea? Invatati sa pretuiti echilibrul pe care vi l-am oferit, altfel fericirea spre care tindeti toti va fi stearsa de valurile ignorantei.
Procurorul incepe sa rada si se ridica din nou pentru a vorbi.
– Spune-mi…Dumnezeu. In numele tau s-au purtat nenumarate razboaie, genocide. Niciodata nu ai intervenit sa opresti asta, nici macar atunci cand creatia ta se autodistrugea. Si acum vrei sa empatizam cu benevolenta pe care spui ca ne-ai aratat-o? Esti familiar cu durerea ce o simte un parinte atunci cand ii este smuls copilul proaspat nascut din brate? Atunci cand copilul lui moare de o boala incurabila? Cum acel parinte simte in fiecare centimetru din corpul sau o durere atat de puternica, dar difuza…durere ce il macina, il face sa se miste incet, durere ce ii umbreste gandirea incat devine greu pana si sa articuleze un cuvant? I-ai vazut vreodata ochii unui astfel de parinte ce priveste in gol? Si care implora sa fi fost el si nu copilul sau? acuza procurorul.
Sau hai sa te intreb altfel. Stii cum se simte un tanar soldat care fara voia lui e nevoit sa isi ucida semenii? Disperarea ce il cuprinde atunci cand primeste un glont in stomac? Exceptand durerea fizica, care este atroce. Este atroce sa simti sangele tau, cald pe mana, lipindu-se intre degetele tale, in timp ce privirea ti se incetoseaza, respiratia ti se accelereaza incat abia poti prinde o gura de aer completa? Iar durerea este atat de vie incat implori sa mori in clipa aceea? urla procurorul.
Sau poate poti sa imi spui cum se simte un om cand pierde totul. Cand pierde inclusiv ratiunea de a trai si ajunge intr-o asemenea groapa tenebroasa incat nu mai vede rostul existentei sale? Incat fiecare clipa este dominata de sentimentul ca nu a realizat nimic, ca traieste degeaba, ca nu are un scop? Si ajunge sa implore moartea, pentru ca poate doar asa va gasi putina alinare. spune procurorul.
– Spune-mi, zeitate…cui ii este adresata aceasta implorare de moarte? Cine a permis acestor oameni sa ajunga in asemenea situatie incat sa implore moartea? Incat toata fiinta lor sa renege darul oferit de tine, alegand pierzania? Poate imi vei spune ca alegerile lor i-au condus acolo. Vrajeala. Tu esti de vina. Tu ai facilitat aceasta intreaga lume sa fie exact cum o vedem astazi. In durere, chin, suferinta, mizerie si intuneric. Am avut lumina si ne-ai izgonit. Nu ne-ai lasat sa ne bucuram de ea. Si acum vii aici incercand sa capeti iertarea noastra? Nu avem cum sa iertam o existenta dominata total de rautate si nepasare. Ne-ai dat porunci, precepte dupa care ar trebui sa ne conducem ca sa avem o sansa la lumina. Dar tu? Tu ce porunci trebuie sa indeplinesti? Cine ti-a dat tie dreptul sa ne judeci pe noi, cand tu nu ai fost acolo sa ne cresti, sa te chinui cu noi? Cand tot ceea ce ai facut a fost sa ne ameninti cu pedepse eterne? Efectiv esti un tata ratat. Ai facut copii, dar nefiind capabil sa ti cresti, ai ales sa fugi. Sa nu iti asumi responsabilitatiile aferente. Iar acum vii sa vezi daca noi suntem practic merituosi? Daca pretuim echilibrul pe care tu in generozitatea ta ni l-ai oferit prin absenta ta? Doamne-fereste la propriu! Stii ceva? Ne-ai oferit ratiunea. Stii ce imi spune mie ratiunea? Ca Diavolul nu exista separat de tine. Pentru ca tu esti Diavolul si reprezinti raul pur. Asa ca…din partea mea, meriti sa fii executat!
Terminandu-si pledoaria, procurorul se aseaza victorios pe scaun. Zambetul lui viclean, de sarpe, canta a executie.
Dumnezeu se ridica din nou si zambind raspunde:
– Ai dreptate, fiul meu. Ma fac vinovat de aceste fapte si multe altele. Asa ca, cer indurare. Ca orice parinte am gresit. Nu merit sansa sa fac lucrurile corect, de aceasta data? De ce trebuie sa lasam ura sa ne domine? Hai sa incercam sa impacium faptele si sa mergem impreuna catre lumina despre care tu ai spus. Aceasta este pledoaria mea finala. Ma las la judecata voastra.
Juriul priveste catre amandoi. Si catre un Dumnezeu abatut, dar si catre un procuror ce arata un zambet rece.
-Juriul are nevoie sa delibereze? intreaba judecatorul.
Un membru al juriului se ridica.
– Juriul nu are nevoie sa delibereze. Decizia este unanima. Il gasim pe Dumnezeu….vinovat de toate faptele descrie de domnul procuror. Cerem pedeapsa capitala. Executia lui Dumnezeu.
Judecatorul priveste si el catre acuzat. Apoi:
– Dumnezeu…dupa ce am auzit decizia juriului, pledoaria ta, pledoaria procurorului…am luat decizia in ceea ce te priveste. Te consider vinovat si te condamn la moarte de astazi in a saptea zi de azi inainte. Procesul s-a terminat! S-a facut justitie!
In vuietul si vacarmul din sala, cand nimeni nu il poate auzi ce spune, procurorul se apropie de Dumnezeu, zambind.
– Ai pierdut, batrane.
– Esti constient fiul meu ca eu nu pot fi ucis de nimic din creatie, nu?
Procurorul rade.
– Stii, se spune ca cel mai mare truc pe care Diavolul l-a jucat vreodata omenirii a fost sa ii convinga ca nu exista cu adevarat. Gresit. Cel mai mare truc pe care l-am jucat vreodata omenirii a fost sa ii conving sa te omoare. Nu conteaza ca nu te vor putea ucide fizic. De astazi inainte,tu esti mort pentru intreaga umanitate in inimiile lor! Adio, tata!
