Fanny’s Journey

Epopeea unor mici fugari – Le Voyage de Fanny.

Când Marea Istorie bulversează mica istorie, pare dificil de a realiza un spectacol de tip familial în care emoția să capete pregnanță. Cineasta Lola Doillon nu ezită să se lanseze într-un proiect ambițios, într-o aventură umană, prin care să mențină vie amintirea lui Shoah.

Demnă continuatoare a îndeletnicirii tatălui, ilustrul cineast Jacques Doillon, care-a reconstituit atmosfera din Franța aflată sub ocupație nazistă, în Un sac de billes (1975), Lola Doillon se inspiră dintr-o poveste adevărată și redă copilăria, pe fundalul grozăviilor războiului, în pelicula Le Voyage de Fanny. Această călătorie, bine calată pe modelul divertismentului familial, eludează unele asperități și se înscrie în buna tradiție a cinemaului francez popular, cultivând optimismul și lumina. Voiajul copiilor reprezintă acea călătorie inițiatică ce transformă niște țânci naivi în copii cu maturitate cvasi-adultă.

Așadar, în 1943, Fanny (o fată în vârstă de treisprezece ani) și surorile ei mai mici (Erika și Georgette) – care trăiau în Franța – au fost trimise de părinți la un cămin pentru copiii evrei din Megève. Când naziștii ajunseseră  pe teritoriul italian, membrii unui organizații franceze de ajutorare a evreilor au încercat să organizeze trimiterea copiilor evrei în Elveția. Constrânși să plece în grabă, Fanny devine lidera unui grup de copii și pornește într-o călătorie periculoasă de-a lungul Franței aflate sub crunta ocupație nazistă.

Într-o precipitată cursă, Fanny se vede nevoită să pornească alături de ceilalți opt copii în periculosul periplu, printr-o țară ocupată de soldații lui Hitler, cu scopul de-a ajunge cât mai repede la granița cu Elveția. Pioasele imagini cinematografice din aceast film sunt inspirate din romanul autobiografic al lui Fanny Ben-Ami (într-o adaptare calibrată pe nevoile ficțiunii și suspansului aferent: în realitate, erau 28 de copii, deși în film apar doar nouă).

Lola Doillon invită publicul tânăr la o tandră privire asupra copilăriei din neguroșii ani de război care transformă joaca într-o epuizantă cursă pentru supraviețuire. În orice caz, cineasta îmbină emoția și suspansul, evitând violența, ajutată de o excelentă distribuție în care copiii dețin cele mai importante roluri (remarcabilă micuța Léonie Souchaud).

Filmul necesită atenție, iar tinerii spectatori vor avea prilejul de-a afla isprăvi din Marea Istorie, într-o peliculă cu tentă de «feel good movie». Fuga prin tainicele păduri ajunge o aventură imaginară pentru a contrabalansa ororile unui război devastator. Realizatoarea menține o tonalitate neutră și prezintă cadre originale, cu osebire în peliculele de război, evitând perimetrul strict și limitat al genului.

Apar  și unele cadre cu aspect de poem vizual: prim-planul în care un soldat neamț calcă pe un ursuleț sau scrisoarea tânărului din Rezistență zburând precum un fluture. În scenele în care micuții fuseseră capturați de poliția franceză și închiși într-o sală de clasă dintr-o școală, copiii – fascinați de materialele didactice – au dat frâu liber imaginației, jucându-se cu globul pământesc sau cu hărțile și caietele din dulapuri.

Pe umerii fragili ai micuței se află întreaga povară, uimitoarea Léonie Souchaud devine emblema vie a curajului deplin. Mica artistă conferă grandoare întregii povești de pe ecran. Adulții au un rol secundar în această emoționantă poveste în care toată responsabilitatea îi revine unei fetițe. Gingașa ființă capătă autoritate, se impune în rolul de “conducător de trupă” și suplinește rolul părinților (în egală măsură, e și mamă și tată) pentru ceilalți copii aflați în primejdie.

Printre pericole, spaime, dar și explozii de râs, micul grup   învață ce înseamnă independența și descoperă solidaritatea și prietenia. Cineasta reușește să ofere, în acest rit de trecere, lecția necesară tinerilor ocolind conflictele dure (lipsesc scenele de arestare, deportare sau tortură, specifice acestui gen de peliculă). Regăsim, pe ici-colo, urme ale Rezistenței franceze (Maquis), iar violența morală (aici, chiar și abandonarea) va fi contrabalansată de spontaneitatea micuților.

Identificăm și adulți valoroși – pe generic regăsim numele admirabilei Cécile de France (Doamna Forman) și cel al simpaticului Stéphane De Groodt (fermierul Jean). Reprezentativă pentru femeile acelor vremuri tulburi, eroina întrupată de Cécile de France (Doamna Forman) capătă nuanțate contururi și trece cu inteligență de la severitate la finețe și delicatețe. Aflat într-un contre–emploi, actorul belgian aproape că se confundă cu posacul fermier, dar este extrem de binevoitor și plin de compasiune față de acei copii. Prestațiile formidabile ale acestor actori maturi aduc nota de umanism, definitorie acestei pelicule, pentru  a o salva de la anecdotic. Starul acestui film rămâne, de departe, mica Léonie Souchaud.

Însăși Fanny Ben-Ami, adevărata eroină, o va denumi “dublul perfect cinematografic”. Fetița a găsit tonul potrivit fiecărui cadru; înconjurată de tipologii variate, copila aparent impulsivă va suscita imediat empatie. Delicata preadolescentă reprezintă echilibrul și face agreabile trecerile de la tensiune la seninătate. Deși confruntată cu probleme spinoase – “vinovăţia”(apartenența la o anumită rasă) transmisă de la o generaţie la alta şi ieşirea bruscă din copilărie – mica actriţă cu privirea de ciută a demonstrat măsura unui real talent.

Povestea de pe ecran – o certă lecție de solidaritate și prietenie – a fost o deplină reușită pedagogică, răsplătită cu binemeritate premii internaționale. Pledoaria regizoarei-scenarist  pentru toleranţă s-a îmbinat cu portretizarea unei vârste dificile.