Ochii sunt triști iar brațele-mi sunt reci
Din ziua în care te-ai hotărât să pleci
Ai luat cu tine totul fără nicio clintire
Lăsându-mi doar o fărâmă de amintire.
Și ai plecat cum păsările își iau zborul
Dar ele nu știu cum se simte dorul
Ai plecat, distanța a început să crească
Iar frământările să dospească.
Dar promit că lacrimile-mi voi opri
Cu zâmbetul tău le voi propi.
Când sufletul vor vrea să-l asuprească
Nu le voi lăsa de pleoape să treacă.
Promit să scriu frumos capitole terestre
Să-mi fac din ele a mea ladă de zestre
În ea să așez cu grijă adunate
Tot ce pe-al vieții drum vor fi învățate.
