Poezie

zadarnic mă ascund alăturea cu cerul în râul din care am evadat sclipirilor de oase. închipuiri îmi tulbură vederea.. vrei să mai asculți? zic "fata asta cu ochii adânc săpați în mare, fata asta uitată 

Şi florile stau îngemănate Alături unite, cu faţa spre soare. Se-apleacă uşor: divină-nchinare. Respiră profund din aerul vieţii… Din timpuri trecute cântat-au poeţii Magia şi şarmul ce le străbate Cu harul pe toate. Şi pasărea 

Îmi umplu mâinile de tine. Da, sunt nebună, dragostea mea! Sunt nebună de fiecare clipă fără tine, De fiecare șoaptă spusă dorului. Sunt nebună de dragoste rotundă Rotundă, așa cum e genunchiul tău stâng... Rotundă, 

Oricât de dragi ne sunt părinții când pleacă –noi pe urma lor – ne regăsim în suflet spaima de-a nu fi spus că ne e dor și câte nopți frumoasa mamă ne-a îngânat dumnezeiesc ne 

mi-am încărcat iubirea cu prea mulți gigabiți de iubire inexistentă și adesea aleg tăcerea pentru a putea vorbi cu tine. poate că eu sunt plin de clișee, ori tu ești plină de complexe dar eu 

Nu mai am ce să mai visez Am visat deja tot despre tine de atunci. O lene cognitivă mă sugrumă Plictis în pătura aspră, nesomn în coloana vertebrală, În mine orașul arde Așteptând, Calc pe 

La noi in sat, Cand hotii s-adunau la Sfat, Eu niciodata nu i-am asistat. De-aceea poate- acum, mi-I greu S-asist. Caci Printre ei, Ma vad si eu Partas la dezonoarea sufletului meu… Legati-mi mainile Si 

vreau un ţărm pentru fântânile mele de dor, un ţărm dezlipit de tăceri şi uitare peste care cu tălpile goale să calc printre gânduri muşcate de raze de soare. vreau un ţărm cu nisipul neînchis 

Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti şi de-aceea prin gânduri mă pierd căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti şi visând chipul drag să-l dezmierd. Nu mai ştiu ce îţi sunt 

Mâinile tale Cuvinte. Mă inunzi în gânduri Mă rodești în fiecare floare. Sunt un copac Plin, de floarea mâinilor tale. Cuvintele tale Degete, Flori de liliac, Trup însetat... Cuvintele tale Mă-îmbracă in mov și alb, 

În seara asta lasă îngerii să cânte, Şi cerul despleteşte-l de-ntrebari, Mai şuieră nimicul peste mări, Dar umbră lasă-l într-o noapte-adâncă. De lacrimi multe-n ochii tăi curg încă, Sărut de soare lasă îngerii s-aducă. Din 

Să nu mai pleci... Mi se-mpietreşte gândul la gândul că-ntr-o zi ai dispărea şi că de tine, poate, vieţi la rândul nu aş mai şti nimic, iubirea mea. E-atâta vară înrămată-n mine de când cu 

Pururi vii și neasemuiți, Cu vina voastră cea orbită De ce fără temei voi ne robiți Și sufletele ni le dați prin sită? Oh, voi, ce matematici n-ați știut Și ca pe Ana ne-ați închis 

Cad șoapte răsfirate printre rânduri, Iar noaptea-s deghizate în tăceri Și țipă furios ajunse-n gânduri, Trezite de-amintiri și primăveri. Deasupra, unde norii se adună La sfat cu timpul veșnic efemer, Noi șoapte vin, aduse de 

Un cuib de pasăre într-un pantof şi-ar face iarna asta din albul cerului, Să nu umble desculţă atunci când bocetul şi-ascunde în palmă. Ȋn pasul ei, aripa să îşi facă loc şi la marginea hăului