vreau un ţărm pentru fântânile mele de dor,
un ţărm dezlipit de tăceri şi uitare
peste care cu tălpile goale să calc
printre gânduri muşcate de raze de soare.
vreau un ţărm cu nisipul neînchis în clepsidră
aburind de-nfloriri fără sens, fără nume,
să-nnoptez printre riduri de scoici care-mi cântă
dor de-o mare albastră fără seamăn pe lume,
să îmi pierd în argintul presărat de prin stele
trup de frunză şi suflet troienit de dorinţi,
despletită de clipe fără noimă pierdute,
c-o dogoare în suflet şi-o uitare în dinţi.
vreau un ţărm doar al meu ca o insulă mică
între ape prea tulburi şi secunde ce mor,
să foşnesc a lumină şi a linişte scursă
până-n fibra din urmă, până-n ultimul dor.
între timp, mai alerg cu glezne de piatră
către-un ţărm care nu stă pe loc niciodată…
