Poezie

Iubirea noastră e o pasăre în libertate Un zbor ce-îmbracă aripi nenumărate O urmă ștearsă de fiecare soare apus Întotdeauna lăsând o poveste de spus. Și fiecare zbor e un nou început Cu speranță, teama 

Două picături de râu într-un ocean suntem. Gerul le va îngheţa iar pojghița de se va sfărâma Va fi doar ca în primăvară să împărțim în doi tot ce avem Apoi să așteptăm tăcuţi ce 

Păpădia e o plantă Foarte simplă şi galantă. Disipată peste lume, Creşte singură oriunde, Ştie viaţa să-şi adune. Creşte tufă gălbioară, Cu sămânţa pe afară, Pe o sferă efemeră, Cu codiţă şi umbrelă. Casa lor 

Lângă tine, draga mea, viaţa are sunet şi culoare, Şoaptele sunt altfel, nu se risipeşte gândul, Mi-am regăsit şi liniştea şi paşii cei pierduţi, Mi-am regăsit privirea şi dorurile toate... La braţul tău, în viaţa 

Îmi place cum mă priveşti dimineţile, Mă respiri prin toate potecile, Mă trezeşti îmbrăţisată de mâini arcuite în forma sărutului, de mă pomenesc mângâiată în toate sărutările prezentului şi trecutului. Aşa mă cântai Stradivariusului. Din 

E-n mine o luptă cumplită, iubire de care tu nu știi... Și nici nu aș vrea... O luptă în care tot cad, în neștire oștenii speranței din armia mea. Au fost câtă frunză... Puțini au 

Trec zile-n grabă pe lângă noi Timpul își împarte zările la doi Iar cerul se îmbracă cu mulți nori Nu știm unde-i soare, unde-s ploi. Oprește timpul am atâtea să-ți spun Șiragul de amintiri în 

Tu râule, să fugi spre Mare, Cu valuri şi vârtejuri să alergi, Spre soarta ta, cea eliberatoare, Să te-mpleteşti şi să te scurgi. Să te alinţi pe sub atâtea sălcii, Câte pe mal stau şi 

Clădesc din panza aurorii Un metafizic curcubeu Să-mi fiu stăpân în propriul eu Şi zbaterea s-o simt mereu Sub flacăra mirării. Idei binare să combin Când lupt sub flori de trandafiri Cu gheara rece din 

Suntem aşa de puțini, deşi atât de mulți înghesuiți într-un singur plâns, nemângâiați, otova munții şi marea nu-s de ajuns. (Din volumul "Trezvie")

Izvor de apă vie este fântâna vieții, Ce-astâmpără setea oricărui trecător, Revarsă puritate în zorii dimineții Și stinge văpaia-n amurgul arzător. Prin ochi de-argint privește către cer, Fântâna tămăduitoare din abis, Învăluită în lumină și 

Ți-aș fi scris de-atâtea ori, Despre noi, despre erori Și că-n vorbe multe, Minciuna cuțitul își ascute. Ți-aș fi iertat de-atâtea ori, Vorbele rupte-n jumătate... De ce să adunăm frânturi de aripi Din regrete și 

Mă văd mult prea frumoasă ochii tăi şi nu-s decât un fir de păpădie ce-şi bucură-ntâmplarea de văpăi de dragoste... Atât... O poezie care se spune-n gând sau doar şoptit când stelele se scutur de 

cât de împietrit te simt ca pe un liliac ce-a adormit înfipt în trupul nopții doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri în inima pământului timpul e plin de insomnii Chrnos pedalează neobosit își 

E val puternic și e vânt, E val! Firește, valul trece... E vânt! Dar vântul nu e rece... Se ivesc frunzele de arin, E soare! Un soare... fin! Și-un gând lejer, narcotic mă-ncearcă... De-aș fi