Poezie

Aş îndrăzni să-ţi spun poveşti Frumoase, multe, fermecate, Şi-aş legăna visarea-n veşti Din patru colţuri. Dar tu eşti De mult plecat, mult prea departe, Iar gându-mi răvăşeşti. Când sub striviri de dor mă sting, Pe 

Rebelă-i vremea, saturată De-a omului manipulare. S-a răsculat, că-i acuzată Pentru învolburata mare, Pentru risipă de mult vânt Și stropi de ploaie în cuvânt, C-ar fi ascuns iubitul soare Și-a înghețat pomii în floare… Rebeli 

Cineva spunea că în noaptea asta luna se va vedea roz. Așa ceva ? Am verificat de mai multe ori-nu este. Văd doar o lună plină, sau un comod pretext pentru încă o noapte în 

Privesc pieziş cu geana către zboruri, Ce îşi descarcă arma rece-a fericirii Şi taina ţi-o trimit prin albe doruri, Cu gura strâmbă de ţigara amăgirii. Tu dănţuieşti cu paşii tăi prin gânduri Şi-mi ţii atât 

Mai curg din izvoarele lumii ușor picături de viață, Din stânci necioplite de gânduri un glas parcă tainic vorbește, Din cerul prea plin de orbite, măiastră o pasăre-nvață O sfântă predare de sine în care 

mi-a adormit pe gene o tristeţe ca un gând galben, învechit de vreme, s-a învelit în nori grei de nelinişti şi de surâsul meu nu se mai teme. mi-a ofilit în irişi cerul şleampăt şi-n 

E val puternic și mi-e Vânt, E val! Firește, valul liber trece... E vânt! Dar vântul, sfântul, nu mi-e Rece... Se ivesc frunzele de arin, E soare! Un soare... fin! Și-un gând lejer, narcotic mă-ncearcă... 

Ne legănăm pe-un fir de iarbă, Ne-acoperim c-un colț de nor, Vindem iubirea pe tarabă Și-apoi murim încet, de dor. Ascundem pași în neclintire, Privirile se pierd în mare… S-a sinucis o amintire - Răspuns 

Uitasem cum se alinta vioara Sub degetele mele de copil, Cum desenam din zori şi până seara Cu paşi de joc zăpezile de-april Şi răsturnam tot cerul din oglinda Unui surâs când zborul mă striga... 

Primăvara-i dă în dar Zilele din calendar. Iernii care ne iubeşte De la noi, mai poposeşte. Cred c-a fost cam prefăcută, Pândind floarea când e multă. S-a întors cu ură multă, Cu zăpadă viscolită. Alungând 

Ce știu e că iubesc... Ca niciodată... Că te iubesc pe tine,-așa timid și-atunci când ți-e lumina tremurată și-atunci când ești de liniște avid. Când dimineața-mi bate în fereastră spre tine mi se-ndreaptă primul gând, 

Un rob dator vândut era Stăpânului ce îi slujea, Căci viaţă plină de amar Şi sărăcie el ducea. “Mai dă-mi un ban, stăpâne bun, Să-mi cumpăr pâine în Ajun, Să pun la copilaşi pe masă 

Iubirea noastră e o pasăre în libertate Un zbor ce-îmbracă aripi nenumărate O urmă ștearsă de fiecare soare apus Întotdeauna lăsând o poveste de spus. Și fiecare zbor e un nou început Cu speranță, teama 

Două picături de râu într-un ocean suntem. Gerul le va îngheţa iar pojghița de se va sfărâma Va fi doar ca în primăvară să împărțim în doi tot ce avem Apoi să așteptăm tăcuţi ce 

Păpădia e o plantă Foarte simplă şi galantă. Disipată peste lume, Creşte singură oriunde, Ştie viaţa să-şi adune. Creşte tufă gălbioară, Cu sămânţa pe afară, Pe o sferă efemeră, Cu codiţă şi umbrelă. Casa lor