Poartă-mă poartă spre ziua cea mult aștepată spre necreata Lumină neînserată unde miri și mirese nenuntite se-nclină se-adună împreună la poarta de humă pe cornul de lună schimbînd neîncetat doar jurăminte fără cuvinte... Spre firea
nu mă iubi - că n-am să-ţi pot promite din zgură să mă smulg, să nu te-afund. mi-s pleoapele de mine obosite şi ochiul de odihnă mi-e flămând iar în oglinda trupului se zbat atâtea
Umblând singură prin viaţă, Lumii-ntregi,chiar nici nu-i pasă. Caut să mă-ncurajez, Noua stare, să-mi urmez. Iute, eu m-am adaptat... Cum este firesc, treptat. Noi metode-am învăţat, Ca-aşa-i omul-nsingurat. Cel ce este lângă mine, E plecat,
Ce-aș fi fără iubire? N-aș mai fi! Nici dimineața nu ar mai veni, Nici soare, nici amiază, nici apus, Nici luna aurie n-ar fi sus, Nici fluturi și nici crâng n-ar exista, Nici greierii lăute
Aş îndrăzni să-ţi spun poveşti Frumoase, multe, fermecate, Şi-aş legăna visarea-n veşti Din patru colţuri. Dar tu eşti De mult plecat, mult prea departe, Iar gându-mi răvăşeşti. Când sub striviri de dor mă sting, Pe
Rebelă-i vremea, saturată De-a omului manipulare. S-a răsculat, că-i acuzată Pentru învolburata mare, Pentru risipă de mult vânt Și stropi de ploaie în cuvânt, C-ar fi ascuns iubitul soare Și-a înghețat pomii în floare… Rebeli
Cineva spunea că în noaptea asta luna se va vedea roz. Așa ceva ? Am verificat de mai multe ori-nu este. Văd doar o lună plină, sau un comod pretext pentru încă o noapte în
Privesc pieziş cu geana către zboruri, Ce îşi descarcă arma rece-a fericirii Şi taina ţi-o trimit prin albe doruri, Cu gura strâmbă de ţigara amăgirii. Tu dănţuieşti cu paşii tăi prin gânduri Şi-mi ţii atât
Mai curg din izvoarele lumii ușor picături de viață, Din stânci necioplite de gânduri un glas parcă tainic vorbește, Din cerul prea plin de orbite, măiastră o pasăre-nvață O sfântă predare de sine în care
mi-a adormit pe gene o tristeţe ca un gând galben, învechit de vreme, s-a învelit în nori grei de nelinişti şi de surâsul meu nu se mai teme. mi-a ofilit în irişi cerul şleampăt şi-n
E val puternic și mi-e Vânt, E val! Firește, valul liber trece... E vânt! Dar vântul, sfântul, nu mi-e Rece... Se ivesc frunzele de arin, E soare! Un soare... fin! Și-un gând lejer, narcotic mă-ncearcă...
Ne legănăm pe-un fir de iarbă, Ne-acoperim c-un colț de nor, Vindem iubirea pe tarabă Și-apoi murim încet, de dor. Ascundem pași în neclintire, Privirile se pierd în mare… S-a sinucis o amintire - Răspuns
Uitasem cum se alinta vioara Sub degetele mele de copil, Cum desenam din zori şi până seara Cu paşi de joc zăpezile de-april Şi răsturnam tot cerul din oglinda Unui surâs când zborul mă striga...
Primăvara-i dă în dar Zilele din calendar. Iernii care ne iubeşte De la noi, mai poposeşte. Cred c-a fost cam prefăcută, Pândind floarea când e multă. S-a întors cu ură multă, Cu zăpadă viscolită. Alungând
Ce știu e că iubesc... Ca niciodată... Că te iubesc pe tine,-așa timid și-atunci când ți-e lumina tremurată și-atunci când ești de liniște avid. Când dimineața-mi bate în fereastră spre tine mi se-ndreaptă primul gând,
