Poezie

Iubind nu-nseamnă să rostești un nume mai nu știu cum, mai abreviat și nici nu-nseamnă adormire pe laturi diferite în același pat, ci mai degrabă splendidă trezie, același gând, aceleași năzuințe și asalt în inima 

Lumina Universului îmbrăţişând deşertul Prea multor rătăciri în suflete-nchistate, Îmi spulberă cu voia-mi a patimii bătaie Şi-mi dăruie pe astre o tainică cetate. Din lacrima Iubirii zideşte împăcarea Îmbrăţişarea caldă-n rupestrele altare; Un ultim gest 

Am primit toate instrucţiunile o dată cu nașterea toate piesele din puzzle-ul vieţii, dar copilul a venit plângând. Nu ştiam cine sunt eu cel din spatele scenei, cine suntem noi cei care am greşit jocul 

într-o zi, ai să uiţi cum cădeau nopţile peste cearcănele mele târzii împietrite pe marginea lumii, în timp ce mă devorau aşteptările şi teama că n-ajungi la timp, că nu vii... într-o zi, ai să-mi 

Dirijor de suflete-i, iubirea! Ea "dispune", noi doar îi urmăm gesturile ample cu privirea potrivind nuanţe... Mai falsăm căutând acorduri şi motive ‘n fraze cu aromă de tumult fiindcă-avem cuprinsuri emotive. Armonia ne-o dorim prea 

E primăvara-n sărbătoare Și liliacul a dat în floare, Flori albe, mov sau violet, Trezesc al iubirii secret. În clipele celestului april, În suflete redevenim copil Și alergăm după fluturi în zbor Prin floarea albă 

Dacă m-ai întreba ce iubesc la tine Nu aș ști ce să-ți răspund. Te-aș privi cum mă privești și tu pe mine Încercând să găsești un răspuns La tot ce se întâmplă în tăcere. Când 

Am dorit Am mers mult pe pământ Am trecut de pe un tărâm pe celălalt Am văzut multă apă Am văzut mulţi oameni Am stat de vorbă cu unii dintre ei Am dorit, infinit de 

Dac-am să mor de dor, tu eşti de vină că m-ai lăsat pe prispa unui rând să te aştept c-un zâmbet şi-n surdină să-ţi murmur numele... Dar până când? M-au prins amiezi de gleznele plăpânde 

Fă-mă, Doamne, poezie, Să fiu lumii mărturie! Fă-mă, Doamne, un izvor, Să fiu veşnic călător! Fă-mă, Doamne, iară grâu, În lumina Ta să fiu! Fă-mă, Doamne, o câmpie, Să fiu verde-n veşnicie! Fă-mă, Doamne, un 

Oriunde-n lume ne-am muta Chiar și în bolțile cerești, Visul ucis de legi lumești Doar gându-l va mai săruta. Zadarnic vom mai căuta Îmbrățișari dumnezeiești, Oriunde-n lume ne-am muta Chiar și în bolțile cerești. Trecutul 

Şi poezia mea e tristă, şi scriu plângând, singurătate, Când umbra serii ţipă iarăşi, strigându-ţi numele pe stradă, Mă-nchid ca-ntr-o odaie veche, cernită de-amintiri plouate… Stau doi ochi trişti care încearcă prin firul timpului să 

Treceai desculţă-n dimineaţa asta, Prin mii de muguri de zăpadă nudă, Purtând atâtea gânduri la fereastra, Ce mirosea atât de primăvară crudă. Şi mâinele-ţi dansau prin aer vise, Când, din robia tristă, ziua se trezea 

Te chem să deschidem zăvoare De muguri din ochi înverziţi, Sub ploaia cireşilor în floare Să prindem fluturi dezmorţiţi. Te chem să deschidem zăvoare, Să despletim dorinţe interzise, La ceasul magnoliei în floare Şi al 

alungată de fluturi îmi țiuiau urehile şi el izbea uşa îndărăt inima mea-şoarece mort începea să putrezească afară era beznă şi o noapte rece ascuțită chiar de glasul lui încurcat dimineaţa îmi găseam urme în