cât de împietrit te simt
ca pe un liliac ce-a adormit
înfipt în trupul nopții
doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri
în inima pământului timpul e plin de insomnii
Chrnos pedalează neobosit
își șterge fruntea amintindu-ți
din ce în ce mai rar
despre popasul meu
-felinar albastru-
din alte vremuri seculare
şi viața mi se-arată solitară
ca macul amorțit(străjer tăcut)
al iubirilor sihastre
Foarte frumos, Dorina! Felicitari!