Bunul simț nu mai e la modă…
Oare câți dintre noi nu ne-am confruntat măcar o dată în viață cu infama josnicie? Cine n-a fost nevoit să îndure din partea semenului său ticăloșia, mârșăvia sau lipsa de scrupule? Din păcate nu puțini dintre noi am avut neșansa să simțim dezgustul moral produs în urma unei fapte sau unei vorbe josnice. Nu îmi propun ca în aceste rânduri să adopt tonul pesimist, dar nici nu am motive să sfidez culmile optimismului. Ornamentica ambientală ce ilustrează avanscena României actuale este una esențialmente dezagreabilă. Lipsa de educație, neregulile, nesimțirea, impetuozitatea vulgarității și mitocănia au atins limitele paroxismului.
Bunul simț nu mai e la modă. Cultura autohtonă definită prin totalitatea valorilor materiale și spirituale create de poporul nostru pe parcursul istoriei și-a pierdut importanța în viziunea tinerilor de astăzi. Fundamentele axiologice ale vieții noastre au intrat în derivă. Tupeul visceral, ubicuitatea agresivității, obrăznicia eternă și exasperantă precum și suficiența mârlănească la care asistăm neputincioși, devine dezarmantă și obositoare.
Inflația imbecilității ce a cuprins regimul știrilor și al presei este de o anvergură macabră. Programele mass-mediei românești sunt ahtiate cu o lăcomie înfiorătoare în direcția îndobitocirii și schimonosirii intelectuale și sufletești, concretizată în anihilarea discernământului persoanei și anesteziei rațiunii.
Epidemia obscenității, a hedonismului, inaniției spirituale și a entropiei mentale derivată în «șmechereală» – toate la un loc constituie toxina letală ce va afecta într-un mod dramatic existența nației. Încerc să nu devin apocaliptic, evit discursul demagogului înțelept, dar oricât ne-am strădui nu vom putea evita penuria ontologică în care palpită spiritul românesc.
Dimensiunea românească a existenței este una a demnității, onoarei și verticalității; aceste deziderate au devenit neclare și neinteresante. Omul solipsist, decăzut, nesigur pe sine, pradă mizeriilor și depersonalizării, va deveni o victimă ușoară, prinsă în ghearele mass-mediei, sortită manipulării și îndoctrinării ideologice. Ascetica Răsăriteană, prin marile personalități de o înaltă ținută duhovnicească ce au marcat gândirea creștină universală, vorbesc desprea așa numita pază a minții sau a gândurilor; anume concentrarea minții într-o meditație întoarsă asupra ei înseși.
Primul scop al acestei adunări în sine a minții este să-și observe gândurile, ca pe cele rele să le alunge din prima clipă, iar pe cele bune să le asocieze, îndată ce apar, cu gândul la Dumnezeu, ca să nu se abată spre rău. Gândurile bune privesc spre infinitul de lumină, astfel luminându-se și omul întreg; gândul cel rău tinde spre infinitul de întuneric, întunecând astfel și ființa omului. În fața fiecăruia din aceste gânduri se deschide un abis: în fața celui bun abisul vieții eterne în Dumnezeu, în fața celui rău, abisul negru, negativ, al golului, al platitudinii, înșelând ființa omului cu atracția unei false infinități; în fața celui bun, abisul fericirii nesfârșite, în fața celui rău, al scurtelor plăceri urmate de nemulțumirea monotonă fără de sfârșit.
De altfel, blândețea și bunătatea sunt calități ce s-au volatilizat din registrul comportamental al omului actual. Blândețea este o dispoziție neclintită a minții, o însușire a îngerilor, o floare a sufletului. Sufletul blând este tronul simplității. Sufletele blânde se vor umple de înțelepciune, de cunoștință. Bunătatea reprezintă liniștea sufletească, premergătoarea iubirii opusă egoismului. Blândețea și bunătatea au puterea de a vindeca ura și de a astupa prăpăstiile dintre euri. Prin bunătate sufletul se apropie de simplitate, care este idealul ființei spirituale.
Doar prin ridicarea minții dincolo de barierele ontologice, prin evitarea microbilor mediocrității care neîncetat bat la poarta ființei, prin iubire, iertare și speranță, viața noastră își va recăpăta adevăratul sens. “Frumosul va salva lumea”!
