S-a şters curcubeul de culoare,
Vioara plânge pe ultima-i coardă
Si umerii grei apasă pământul
Şi zgârie drumul trecut, de povara.
Băltesc lacrimi amare pe urme
Când paşii se duc mai departe,
Cu zilele gri mai deschidem
În soarele stins, posibila ultimă carte.
Aripi grele bâjbâie-n ceaţă,
E-ntuneric şi miroase a vechi,
Se-afundă piciorul când trece
spre viaţă… să trec?
Aerul greu apasă în nări
Ochii îţi taie pământul din faţă
Şi-n spate se aud stinse chemări
Cu ultima suflare de viaţă.
Aşterni pe poteci vise pierdute,
Ca frunze uscate purtate de vânt
Sunt zilele!
Şi mergi mai departe c-un gând.
Copil ducând la şcoală flori cândva ai fost,
Înflăcărat în drumul său, un tânăr mai apoi,
Adultul plini de griji să-şi facă rost
Şi-nchei ca un străin, cu ochii goi.
