O jale se-aude, o jale mă cheamă, Să m-arunc în abisul obscur fără teamă Să gust din nimicul hain şi etern, Întunericul rânced, lugubru, obscen. Un suflet în patimi, un suflet pornit, Să vadă-absolutul în
Pe-un perete cu buze mute Se vede, se află o fată cu riduri multe. Anii trec și nu realizezi Ce-ai făcut pentru tine anotimpuri întregi. Ești un vis, ești o comoară Nu-ți lăsa viața într-o
Am lăsat să mă tot ningă şi zăpada să m-atingă, fulgii de zăpadă reci, prin omăt să mă îneci. Să mă readuci la viaţă, cu săruturi lungi pe faţă ca, încet, să-neci apoi tot ce
Prima petală cu greu se desprinde purtându-mi gândul în lină plutire: "Mă iubeşte..." Lacrimă însângerată, "Nu mă iubeşte" află tainic ascunziş în braţele ierbii-nalte. Una câte una, se aştern în juru-mi înfocate "Da" şi "Nu",
Inima las-o în palma mea, şi taci, uitând de tot de ea, mă îngrijesc s-o pun în ţiplă, am s-o-nvelesc în foaie triplă. Iar tâmpla-ţi lasă-ţi-o uşor, fragilă-aşa, plină de dor, nu mai vorbi, nu
Este o fire visatoare, Careia ii placea sa zboare Cu mintea departe, Dar problema era ca ramanea cu corpul pe-aproape. Intr-o zi s-a trezit, Visand la masa, Cu ochii gogonati, Mama o certa ca mancarea
Demult, în lumina ce brusc exulta Din Sinele cast şi voinţa de-a fi, Vibraţia-naltă deja cunoştea Splendoarea întregului şi se crea Prin simplul impuls de a se dărui. Neantul, surprins şi profund tulburat Sorbi cu
Iubite-ţi faci timp să vezi norii cum plâng cum îşi toarnă năduful amar cu găleata să fi strâns de ceva timp lacrimi în gând şi-acum că pot plânge, vărsarea e gata! Iubite-ţi faci timp să
Frunze moarte, frunze de aramă, frunze... Peste tot: pe crengi, printre pomi, prin mine. Mă cuprind din tălpi până-n creştet tandre , Mângâietoare. Mi-a fost dor de ziua aceasta blândă, Fiica celei mult prea demult
- m-am luat după el care ştia pădurea - nu te teme - mi-a zis, strângându-mi mâna - cunosc fiecare copac fiecare cărare poiană fiecare prăpastie nu te teme să mergem înainte trebuia să rezist
Am găsit sub brad Surâsul tău, iar bradul s-a luminat pe loc de la bucuria mea... Am găsit sub brad Bucuria ta, iar fața mi s-a împodobit cu un zâmbet... Am găsit sub brad Sărutul
Ochii mei zâmbesc Și-ți cânt, fetițo Îndragostite versuri albe... Suavul vis al firii tale blânde În liniște sublimă mă ’nconjoară Și realizez întâia oară: Din tot ce aș putea să-ți dau acum Nu aș opri
Se făcea că eram două seminţe una lângă alta doi lujeri de liană înlănţuiţi apoi am devenit păsări de noapte încrucişându-ne zborul el şi eu apoi spre miezul nopţii am devenit lumini pe cer eu
ziceai ca vrei sa ne jucam atunci nu mai sta holbandu-te la firea mea telurica n-ai mai vazut un om atat de putrezit pe interior pana acum? eu pot sa trec de ganglioni pana la
Ma tintui cu privirea ta Si marea, ea, ma cheama, Simt c-as putea chiar disparea Dar ochii tai ma-ndeamna... Ma tin departe de-absolut De mreje nu-mi vad sufletul, E-asa un mediu cunoscut Dar tot imi