Poezie

Ochii mei zâmbesc Și-ți cânt, fetițo Îndragostite versuri albe... Suavul vis al firii tale blânde În liniște sublimă mă ’nconjoară Și realizez întâia oară: Din tot ce aș putea să-ți dau acum Nu aș opri 

Se făcea că eram două seminţe una lângă alta doi lujeri de liană înlănţuiţi apoi am devenit păsări de noapte încrucişându-ne zborul el şi eu apoi spre miezul nopţii am devenit lumini pe cer eu 

ziceai ca vrei sa ne jucam atunci nu mai sta holbandu-te la firea mea telurica n-ai mai vazut un om atat de putrezit pe interior pana acum? eu pot sa trec de ganglioni pana la 

Ma tintui cu privirea ta Si marea, ea, ma cheama, Simt c-as putea chiar disparea Dar ochii tai ma-ndeamna... Ma tin departe de-absolut De mreje nu-mi vad sufletul, E-asa un mediu cunoscut Dar tot imi 

Mă întreb uneori ce poți să faci? Ce poți să faci când, în surdină, îți bat în geam crengile unor copaci desfrunziți? Și tu ești singur în cameră. Ce poți să faci când, înlăuntrul tău, 

A ramas in locul in care ai parasit-o. Cerul a plans atat de mult pe spatele ei biciuit de degetele tale, ca o ustura si rana pe care i-ai facut-o cand ai zis 'Adio'. Acum 

Sunt un mort frumos care îți îngheață cu ochii palizi trupul cald tremurând în mâinile mele reci. Sunt un mort hidos care îți zgârie pielea de marmură și picteaza cu sângele tău apusuri. Sunt un 

De la îmbrăţişarea trăită până-n vibraţia vocii din seninul ochilor până la nerostirea cuvântului de la cântec până-n mătasea privirii de la Nimic la Dumnezeu te iubesc eu pe Tine!

Ca şi cum mi-am sfărâmat fiinţa, mi-am dărâmat simţirea, iar sufletul meu a căzut dinaintea ei. Nu am vrut decât o secundă de eternitate. Vraja... Eu am fost frumuseţe, ea a fost ceva. Altceva... Împreună 

Vreau să le spun tuturor, că tu ești cea mai frumoasă femeie care a reușit să îmi pătrundă istoria. Cel mai drept drum, drept ca o rază care mă lovește fix din soare, pe care 

Candva m-a mangaiat femeia desertului meu. Necuprinsele taine stau marturie incrustate-adanc nu printre pixeli si nici pe trupu-ti gol… Miroseam batai de inimi, sarutul noptilor ne incalzea, scriam eternitatea-ntr-o privire. Lemnul, el iti va fi 

Am împărțit orașul în cîteva cutii cu nisip pe care niște preșcolari să le umple cu mașinute și lopeți colorate, dar înainte de după-masa de duminică în care oamenii mici erau purtați de copii în 

Am vrut să-i iau o floare... Oare Moare? Poate murea în disperare În disperare... M-am gândit apoi s-aduc luna Însă-i una Nebuna. Și-am lăsat-o spre eternitate Atât cât a durat În locul ei solemn Minciuna. 

Mai lasa-mi un minut intr-o secunda a sarutului destin sa ma caut, albind cu gandul mereu tanar, fara gerunziu si totusi prezent. Ah! zi-mi cat de viu l-ai simtit?! Arunca-mi vorbele din nou, paralizandu-ma-ntre sine. 

Sunt atât de curios ce se va întampla după moarte încât îmi verific în fiecare zi cutia poștală aşteptând o scrisoare de la cei de dincolo și în fiecare zi îi scriu bunicului meu, mort