Prima petală
cu greu se desprinde
purtându-mi gândul
în lină plutire:
“Mă iubeşte…”
Lacrimă însângerată,
“Nu mă iubeşte”
află tainic ascunziş
în braţele ierbii-nalte.
Una câte una,
se aştern în juru-mi
înfocate “Da” şi “Nu”,
fiecare cu a ei menire.
“Mă iubeşte!…”
destăinuie catifelat
cea din urmă.
Tocmai atunci, pasul tău
neştiutor striveşte
inocenta creaţie,
ochii
cărora le-am dus dorul
spun
tot ce-aş vrea să ştiu iar
sacrificiul
devine pe dată
un joc inutil.
