Risipa

smulge-mi tristeţea asta din piept
şi-aşează-mi acolo o piatră să doarmă
în nopţile lungi în care te aştept…

ca să nu-mi crească în privire rădăcini,
desprinde-mi nerăbdarea din fereastră
şi-nchide peste mine ochi străini…

sfârşeşte-mi noaptea asta de-aşteptare –
tristeţea-mi bate-n piept gândind la tine,
şi îngerii clipesc în felinare…

se mistuie secunde nesfârşite,
un vifor iar îmi ţine noaptea trează
sub frigurile asprelor ispite…

culeg ecouri, tainica beţie
a amintirilor cu gust de ceară
mă poartă-n dimineata aurie…

în pietre-mi sting bataia de aripă
şi-o linişte bătrană mă-nfioară –
de vină sunt, ştiu bine, de propria-mi risipă…

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

Adaugă comentariu