smulge-mi tristeţea asta din piept
şi-aşează-mi acolo o piatră să doarmă
în nopţile lungi în care te aştept…
ca să nu-mi crească în privire rădăcini,
desprinde-mi nerăbdarea din fereastră
şi-nchide peste mine ochi străini…
sfârşeşte-mi noaptea asta de-aşteptare –
tristeţea-mi bate-n piept gândind la tine,
şi îngerii clipesc în felinare…
se mistuie secunde nesfârşite,
un vifor iar îmi ţine noaptea trează
sub frigurile asprelor ispite…
culeg ecouri, tainica beţie
a amintirilor cu gust de ceară
mă poartă-n dimineata aurie…
în pietre-mi sting bataia de aripă
şi-o linişte bătrană mă-nfioară –
de vină sunt, ştiu bine, de propria-mi risipă…
