Tu porţi pe suflet urme de culoare,
Ce toamna, îţi pictează cu mici paşi
Când orizontul în privire îţi tresare,
Cu-ai săi cocori… tăcuţi şi laşi.
Tu porţi în palme riduri de destine,
Ce ursitoare ţi-au sculptat cu sârg
Când primul tău surâs scria suspine,
Din foşnetul părinţilor îmbrăţişaţi în pârg.
Tu porţi pe umeri toate gândurile Lumii
Ce îngerii fugari din purgatorii ţi-au şoptit,
Când zeii îţi pictau cu verde darurile luminii
Şi le înnobilau, c-o ascuţită lamă de cuţit.
Tu porţi în cuşca ta cea mai frumoasă,
Toată iubirea cu-ai săi inorogi nebuni,
Atât de dulce, atât de fină şi firească,
Ca filigranul unui ireal lan de păuni.
