Îmi pare rău c-am gustat primăvara,
Și primăverii îi pare de mine,
Înecăm întrebări și destine,
În tăcerea singurătății străine, ce umple cămara,
Pereții spoiți cu minciuna ca mâine,
Flori vor răsării în fereastră,
Muțenia zidului-i aspră,
Ceasul spart îl zidesc într-o pâine.
Cai sălbatici nechează absurdul,
Născut de destine haine,
Pune te rog o haină pe mine,
Să nu mă cunoască urâtul.
Așez pământul în brazda născută,
De plugul ce sfâșie rana,
Vreau să-ți simt și azi pana,
Aripii blânde din lacrimi cernută.
Îmi pare rău c-am gustat primăvara,
Și primăverii îi pare de mine…
