Am lăsat să mă tot ningă
şi zăpada să m-atingă,
fulgii de zăpadă reci,
prin omăt să mă îneci.
Să mă readuci la viaţă,
cu săruturi lungi pe faţă
ca, încet, să-neci apoi
tot ce simţi astăzi în noi.
Şi de sus să mă tot cearnă,
să mă tot ningă o iarnă,
din ceruri, pe umeri goi,
săruturi de fluturi moi.
Şi să simt că eşti cu mine
iarna asta, care-mi vine,
iară-n iernile mai reci,
niciodată să mai pleci…
