Uneori
inima mea
nu mai poate ține pasul
cu mine…
rămâne mereu în urmă
cu o bătaie
sau chiar două
și trebuie să trag de ea
ca de o ancoră
care încearcă să mă țină lipită
pe fundul mării…
Alteori
o ia la fugă înaintea mea,
ca un copil
care vede marea
pentru prima oară…
Sunt mereu în contratimp
cu inima mea,
mereu la o bătaie
sau chiar două distanță
una față de alta…
nu putem trăi
una fără cealaltă,
dar când mă iubește ea
nu mă iubesc eu…
Ce ne ține împreună
e faptul că iubim
același înger,
aceeași minune,
același apus…
Atunci
nu ne mai desparte nimic
și ne ținem de mână
zburând spre soare,
eu și inima mea
devenind o singură bătaie…
de aripi…
