Și încă o dovadă că dragostea poate învinge timpul și timpurile.
În micuțul orășel olandez Roermond, o poveste de dragoste continuă să dăinuie după mai bine de 150 de ani. În 1842, JWC van Gorkum, un colonel din cadrul cavaleriei olandeze, s-a căsătorit cu Jonkvrouwe van Aefferden, femeia pe care o iubea. O căsătorie care a stârnit controverse: desconsiderând normele sociale, colonelul, un protestant, a ales să-și lege destinul de o catolică. Și chiar dacă Biserica și comunitatea au încercat să-i convingă de faptul că iubirea lor este “greșită”, cei doi au ales să trăiască nedespărțiți.
În anul 1880, colonelul a murit. Și conform tradiției, a fost îngropat în cimitirul protestant al orașului. Un cimitir delimitat printr-un gard de cel catolic. Atunci, ca și acum: oamenii sunt separați în moarte, chiar de către cei vii: protestanții cu protestanții și catolicii cu catolicii… Din acel moment, văduva a început să se pregătească pentru momentul în care va fi “din nou alături” de cel pe care l-a iubit întreaga viață. Și, prin urmare, în loc să accepte (și să aștepte) inevitabilul, a ales să nu își pregătească locul de veci alături de rude, ci să-și construiască unul nou, cât mai aproape de cel al iubitului. Un loc de veci care avea să-i unească dincolo de gardul vieții și dincolo de tăcerea neființei. Acesta.
În 1888, când doamna Jonkvrouwe a trecut, la rându-i, în neființă, doar reputația neștirbită a colonelului și nobilele sale rădăcini au convins cele două comunități să-i respecte ultima dorință și să o îngroape în locul de veci pe care, încă din timpul vieții, și-l construise cu atâta migală. Iată și o vedere a celor două monumente funerare din cimitirul protestant. Din “partea colonelului”.
Astăzi, locul de îngropăciune este numit “Mormântul cu mâini mici” (Het graf met de handjes). Și continuă să rostească, în văzul tuturor, o nesfârșită poveste de dragoste. Și să ne reamintească faptul că, în lupta cu tiparele, suntem condamnați să ne zbatem și dincolo de moarte.
foarte interesant!