O poveste adevărată.
În 2008, în urma unei operației chirurgicale de extirpare a unei tumori craniene, Gweneviere Mann și-a pierdut memoria pe termen scurt. Și a învățat să-și trăiască noua viață. Și să se bucure de ea. Iar prietenul ei, Yasir Salem, a continuat să-i fie alături. Ceea ce veți vedea este o animație realizată ca suport pentru o înregistrare audio reală pe care Gweneviere și Yasir au realizat-o, în octombrie 2013, la invitația celor de la StoryCorps.
Gweneviere: Port mereu cu mine un carnețel în buzunar, care îmi spune ce dată este. Și îmi notez mereu când mânânc, pentru că uneori pot să iau de trei ori prânzul deoarece nu-mi amintesc că am mâncat deja. Medicii mi-au spus că vreme de doi ani creierul va continua să se vindece, dar ce nu a revenit după acest punct este puțin probabil să mai revină vreodată.
Yasir: Te-ai operat în noiembrie 2008, așa este?
Gweneviere: Așa este. Prin urmare va trebui să-mi petrec tot restul vieții trăind în acest fel. Iar lucrul care mă sperie cel mai mult este gândul că mă voi trezi într-o zi și voi avea 80 de ani și nu-mi voi aminti ultimii 40 de ani din viața mea.
Yasir: Îți aduci aminte când ai ieșit din operație?
Gweneviere: Știu că am crezut tot timpul că sunt în San Francisco (operația a avut loc în New York -n.n.)
Yasir: Îți aduci aminte cum se numesc aceste lucruri?
Gweneviere: Confabulații.
Yasir: Da.
Gweneviere: Îți amintești vreo altă confabulație pe care o aveam?
Yasir: Credeai că Barbara, colega ta de muncă, este mama ta.
Gweneviere: (râzănd) Da, așa este.
Yasir: Chiar dacă ea este de o cu totul altă rasă decât tine.
Gweneviere: Asta e amuzant, da.
Yasir: A existat un punct în care erai confuză pentru că erai convinsă că ne-am despărțit. Iar când te întrebam “Și atunci de ce crezi că locuiști la mine?”, îmi răspundeai ceva de genul “Pentru că ni se pare în regulă asta”.
Gweneviere: (râzând) Îmi pare rău pentru asta.
Yasir: Nu e nimic.
Gweneviere: Și pentru tot ce ai făcut pentru mine.
Yasir: Din fericire ai trecut peste asta.
Gweneviere: Și eu sunt recunoscătoare pentru asta.
Yasir: Așadar, există vreun lucru pozitiv care a apărut după ce ți-ai pierdut memoria?
Gweneviere: Ei bine, am alergat la maratonul orașului New York cu tine, iubitul meu. Iar una dintre rugămințile mele a fost – ca șmecherie – să nu mă lași să privesc bornele kilometrice de pe marginea drumului. Iar dacă te întrebam de cât timp alergăm să-mi spui întotdeauna că de 10 – 15 minute. (Râde) Și a funcționat ca un farmec. Iar când am ajuns la final, tu și eu trecând linia de sosire, am pufnit în plâns de fericire. Am petrecut o mulțime de timp de la accident comparând ceea ce eram cu ceea ce sunt. Și sunt tristă pentru ceea ce am pierdut, dar maratonul acela mi-a demonstrat cu adevărat că încă mai există o mulțime de lucruri în mine.
(via)
