nu-i așa?
nu-i așa că dacă m-ai iubi ai țipa cu țipăt de cocor albastru
împrăștiind negura sorții și înserările sângerânde ale vremii,
astfel încât, stoluri de corbi să se împrăștie ca niște demoni eliberând pământul…
pântecul pământului se va rumeni ca o pâine în cuptorul iubirii
pentru ca tu să te poți dărui ca o chemare a primăverii
revărsând cerul din ființa mea în ființa ta și din ființa ta în lumea mea și a ta
ca o descătușare a luminii din carnea mea, din carnea ta
ca un descântec al nopții, al vremii, al sorții, al tăcerii din care să se nască
măcar pentru o clipă, înțelepciunea, rostul…
nu-i așa?
nu-i așa că dacă m-ai iubi ai țipa cu țipăt de cocor albastru
pentru a zămisli din zvâcnirea inimii tale, cerul?
