Sunt multe primăveri în mine,
Iubiri, la fel de multe sunt
Şi toate zborurile mele frânte,
Ajută-mă, auzi, să le salvez cu un sărut.
Sunt multe primăveri în mine,
Înmugurită-mi este carnea şi ochii înfloriţi
Şi n-ai să afli niciodată; auzi, iubite,
Că tu eşti cel ce-i face să înflorească cadenţaţi?
Da, sunt multe primăveri în mine
Şi tu le risipeşti pe toate
Ca jocurile fugare de lumini, într-o lume de umbre,
Ce zadarnic aleargă, jertfindu-se-n singurătate.
Ah, şi încă câte primăveri, iubite,
Am să le scald în rugăciuni ne mai cântate,
În întristare inventate, de mii de ori repetate.
Şi poate într-o noapte am să ţi le dăruiesc pe toate…
Să nu mă rogi să tac, tăcerea îmi va fi străină…
Striga-voi cât mai tare:
Dezlănţuite-s primăverile în mine,
Dezlănţuită e iubirea mea în tine
Şi o iubesc fanatic ca pe-o clipă rară!
Şi n-ai să ştii, iubite, niciodată,
Că m-ai transfigurat în primăvară.
