Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Dacă te doare trupul cel ostenit de vreme,
Prin carnea ta trec săbii cu vârful otrăvit,
Te trag în jos genunchii și sufletul îți geme
Și nu-ți aduci aminte cum ai îmbătrânit,
Cum te-au lăsat deodată puterile și glasul,
Nici nu mai vezi cu ochii de vultur până-n zări,
Mai lung îți pare drumul, dar mai plăcut popasul,
Și-ți tremură piciorul gândind la depărtări,
Nu vine bucuria, s-a așternut o jale
E gol în tine totul ca un imens pustiu,
S-a-ncovoiat spinarea călătorind pe cale
Și părul de la tâmple e tot mai argintiu,
Ești încurcat la vorbă, copiii râd de tine,
Nici nu mai știi de-i bine să taci, sau să vorbești,
Stai într-un colț, pe gânduri, să nu-i faci de rușine
Ți-e mintea încurcată și tot mereu greșești,
E trist că despre toate îi tot întrebi pe unii,
N-ai nici un spor la treburi și uiți unde-ai pornit,
Așa e roata vieții, precum spuneau străbunii:
O tot învârte vântul cu vălul lui cernit!
