Mereu vei fi cu mine şi în mintea mea,
îmi furişez uitarea şi mult îmi va parea
când – dincolo de nopţi şi dincolo de zile –
parcurg pe loc o viaţă, în mii şi mii de mile.
Când sap adânc în mine, iar căutând o stea,
pe mine veşnic mă tot caut, dar sunt altcineva –
opresc în cer acea ninsoare de stele căzătoare
şi-aştern mereu spre tine iubirea ce mă doare.
Puţin a fost şi, din puţin, nu ştiu ce a mai rămas,
poate ne amăgim, vrând iar iubirii să-i dăm glas,
de sus, din cerul nopţii mele, a mai căzut o stea,
stingând chiar din lumina ce-mi luminase calea…
