Cenaclul

…Iar ochii ce-i iubeam priveau în altă parte Și-n clipe efemere clipeau din când în când Și se-amăgeau ei înșiși cu raza lor de șoapte Ce strălucea prea tare- că mă sfârșeam plângând... Mințeau ochii 

fereastră deschisă spre sufletul de azi poetul are doar conturul unei ferestre oarbe îmbătrânite

Adesea m-am gandit...m-am intrebat, Cum Domnu’ in socoata Lui a aranjat, Ca, unui om facut sa daruiasca, Sa nu cunoasca-n lume iubirea pamanteasca? Am cunoscut iubiri ne-mpartasite si-am sperat, Ca numai Domnu`-n planul Lui, a-ncuviintat, 

Iată-mi privirea-nțepenită-n smalțul gândului tău, ce răsare orbitor prin lumi asimetrice! Iată cum am supraestimat puterea ermetică a visului încercănat de dor… Vinovat mi-a fost și candelabrul ospitalier ce-aprinde-n suflet o galeșă epavă de sfidare, 

Pe zi ce trece, tot mai tare ma framanta Chipul tau, cald, zambitor, cu ochi caprui, In care ma regasesc, mereu eu, niciodata la fel Intotdeauna mai buna, mai iubitoare, mai protectiva.... Nu ma recunosc 

Maestre Păunescu, Îți scriu de pe pământ, Distanța nu-i prea mare, La Bellu, adie câte un vânt ce seamănă chemare. Revine iarna-n câmpuri, Omătul pe îndelete, De patru anotimpuri te ninge peste plete. La noi, 

Îmi e dor de zilele în care eram eu, Eu, cea mică, ce privește cerul bleu, Ce visează, pictează, iar visează. Ce era artistă, căreia nu îi păsa! Abia acum îmi găsesc liniștea, Doar ochii 

Multumesc maiastra pasare din cer Că-mi înconjuri trupul ce eu ti-l ofer! Multumesc Pământ ca ma tii-nflorit Ca ma lasi sa te calc, uneori, cu pas ostenit! Multumesc preabună si firava Lună Ca îmi piepteni 

Eu, cel mai fidel cititor al tău, Aş putea să-ţi povestesc cale de foi întregi Cea mai mică parte din bucuria pe care am simţit-o La primul nostru "Bună". Simplul gând că ţi-aş fi corespondent