Maestre Păunescu,
Îți scriu de pe pământ,
Distanța nu-i prea mare,
La Bellu, adie câte un vânt
ce seamănă chemare.
Revine iarna-n câmpuri,
Omătul pe îndelete,
De patru anotimpuri
te ninge peste plete.
La noi, nicio schimbare,
E luptă pe buget,
În stradă-i zarvă mare
Revoltă-n desuet.
Nu avem nicio reacție,
Simțim efectul greu,
când spune tot românul
“eu vreau guvernul meu”.
Guvern de birocrați,
Miniștrii sunt coloși,
Săracii nu-s bogați,
O țară de zeloși.
Maestre, mulțimea te regretă,
Și-a stors din lacrimi girul,
Plecarea ta discretă
ne-a răvășit destinul.
Tristețea se îneacă în noroi,
Îți scriu real, deși tardiv,
Ne ard copii la “Timpuri Noi”
E jale mare jos la “Colectiv”.
Se mișcă totul în reluare,
Ne moare soră, lângă frați,
Valorile nu au valoare
dar suntem iarăși democrați.
Ne regăsim în scrierile tale,
Din versuri pare c-ai știut,
se iau decizii personale
și suntem încă la-nceput!
Se ceartă lumea pe avere,
De spirit nimeni nu mai știe,
Ne salutăm fără plăcere
iar zâmbetul e simplă curtoazie.
La noi, puterea a apus,
Suntem la masă cu bogați,
Gradul de absorție e redus,
Europenii-s divizați.
Ce mai e nou la înălțime?
Ți-e dor de plebiscitul tău?
De stadioane arhipline
în vremuri tulburi, de “flăcău”?
Ați pus cenaclul pe picioare?
Sunteți acum poeți destui,
Cu CV Tudor, frați de stare
Deschideți scena veacului.
Știu, pe Eminescu l-ai iubit !
Îngenunchiez !… nu uit că voi
Păstrați în versul reunit
Credința unui neam de soi.
Să ne păstrăm tot ce-am avut,
Ieșiți cu jertfe din simbrie,
Din pâinea marelui trecut
să nu uităm nicio felie.
Ne-a recitat și fiul tău,
Ca un demers cochet,
Citim și recitim mereu
Din marele poet…Adrian Păunescu.
(din volumul “Dor de mamă, dor de părinți, dor…”, Editura Pim, Iași, 2016)
