Adesea m-am gandit…m-am intrebat,
Cum Domnu’ in socoata Lui a aranjat,
Ca, unui om facut sa daruiasca,
Sa nu cunoasca-n lume iubirea pamanteasca?
Am cunoscut iubiri ne-mpartasite si-am sperat,
Ca numai Domnu`-n planul Lui, a-ncuviintat,
S-astearna-n fata oamenilor reci
Iubiri din care sa-si croiasca-n drum poteci.
Si-am alergat cerand, stiind ca Domnu` poate,
Atunci cand El va vrea si va socoate,
S-aduca-n viata mea, fie si la sfarsit
Iubirea, dupa care tot timpul am tanjit.
Mi s-a parut o vreme ca mi-a batut la poarta,
Ca Domnu` mi-a trimis un luminis in soarta,
Si-n nebuneasca bucurie am aflat
De fiecare data, ca m-am inselat.
Trecut-au ani-n sir cu-ceeasi intrebare
Si-ntelepciunea varstei accept cu resemnare
Ca nu oricine daruie, primeste…
Si nu oricine e iubit, iubeste!
Grea, poate cea mai grea, este resemnarea!
resemnarea înseamnă înţelepciune! mulţumesc pentru aprecieri!