Cumva
Simt frunzele că toamna e aproape… Le-aud de-un timp a teamă cum foșnesc, le văd de-o vreme cum se-ngălbenesc la gândul că și ele-or să se-adape din apa morții,-al cărui gust nu-l știu, să treacă
Cenaclul
Ceea ce-a rămas
Când omul dansa sub stele, când ploaia îi atingea ușor obrazul, când vântul era muzica munților... Dumnezeu era viu. Totul din jur era ca o adiere din respirația lui Dumnezeu. Omul nu îl știa pe
Să renaști în toamnă
Să renaști în toamna de frig și de brumă. Tu n-ai cunoscut nicicând primenire când în juru-ți e mult soare și glumă. Înveșmânteză-te pentru post-mâhnire. Lasă soarele ăsta să plece pentru o vreme, și răbdător
Spectacolul
Era mobilă peste tot. Pe scara blocului îmbâcsită de tomberoane, pe trotuarul prăfuit de vânturile verii, pe strada aglomerată de ochii oamenilor. Canapele și fotolii ce adăpostiseră trupuri obosite, biblioteci ce ocrotiseră cărți și bibelouri,
Această viață
Această viață plină de surprize, Cu ploi de fericire în reprize, Cu tristeți și bucurii, Cu amintiri frumoase Păstrate-n sertarele inimii; Această viață minunată De Dumnezeu binecuvântată, E ca o poveste pe care o îndrăgesc
Propriul Papusar
Negre schițe de contur al nopții Hașurati spațiul ce-l pășesc Cu smoala trupului dat sorții Ce fin pe ziduri, alei o oglindesc Propriul păpușar, carne, material Mișcări sacadate, obscure reflexii creeate Mă văd statuetă, speriat
Mugurul de vis
Cuprinde-mi, toamnă, visul într-un cântec Purtat în vânt de frunze-ngălbenite Ce-și mor dorințele și cad, grăbite, Din ramul părăsit cu un descântec. Îl du spre cer, spre norii ce-l așteaptă Cu ochii înghețați și-l cred
Praf
Praf si nimic... nimic de facut, Ai venit ca o umbra ratacita Praf... Totul se divide si se ridica... Praf, Si mierea se prelinge si nu este dulce, Pulbere, Si numai praful murdar vorbeste, Se
Impas
Miez de februarie... Cerul plumburiu, aidoma versurilor bacoviene, se incapataneaza a lasa sa se strecoare o mult asteptata si binefacatoare raza de soare, care sa sadeasca in sufletele muritorilor de rand, senzatia de speranta. Se
Sofia
Rodirea îndoielii Răspunsul întrebării Ajuns în ceasuri tulburi- Clipe dintr-un veac Al conversării cu sine În oglindirea celuilalt… Convertirea la Viață
Lacrima unei fete ajunsă într-un poem
Iată lacrima unei fete ajunsă într-un poem! - Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi. - Ambele! am să îţi spun. Trecutul, mereu iluzia clipei! Memoria rămâne închisă acolo, căci fiecare primăvară e unică, şi dragostea
Tablou
Sub ochiul dimineții, zarea Sărută marea-n infinit, Îmbrățișându-i cuvântarea Albastrului către zenit. De frici se dezgolește valul Spărgându-se către liman, Șoptindu-i zilei tot aleanul Vărsat de ape peste an. Povești se întregesc pe unde Cu
Geometria lui Kandinsky
E adevărat că două linii paralele se pot intersecta, Nu pentru că îl combatem pe marele Euclid, ci pentru că aşa e. Pentru că, acolo unde culoarea pătrunde în planul realităţii materiale Totul devine posibil
Poem singur
în lumea mea toți pașii sunt singuri ca un pustiu prin care sălășuiesc umbre îngeri de zăpadă se ridică din miez de vară și toți pașii sunt singuri nici ecou, nici tăcere nu răsună în
Pentru totdeauna
Potrivește-ți pasul cu al meu, iubire și mergi lângă mine… Înspre fericire drumul împreună să îl căutăm… Amândoi de mână lumea s-o-nfruntăm, amândoi de mână vămi de mări să trecem și-n tandrețe veșnic, veșnic să