Să renaști în toamna de frig și de brumă.
Tu n-ai cunoscut nicicând primenire
când în juru-ți e mult soare și glumă.
Înveșmânteză-te pentru post-mâhnire.
Lasă soarele ăsta să plece pentru o vreme,
și răbdător așteaptă-l cu tot dorul
pe cel predestinat să te cheme
când vei crede că ai uitat definitiv zborul.
Pășește încrezător prin frunze foșnitoare,
ieși în ploaie și ascultă acord de clavir și viori,
cufundă-te în ceața apăsătoare
și ți se vor deschide ochii interiori.
Nu te speria de ceea ce vezi,
orice ar fi, primește-l ca pe un dar.
Tu nu știai oare că prin moarte poți să te salvezi? –
deși ți se pare nedrept, crud și amar.
Recunoscător oricând să-ți spui:
”nu credeam să-nvăț a muri vreodată”
și oricând pregătită să te recompui,
în mecanismul lui acum ori niciodată.
Iubește toamna asta alinătoare,
valsează pe bulevardele-i împodobite,
inspiră-i aroma pătrunzătoare.
Simți, câtă speranță și iubire promite?!
