Cu ochi plouați de somn îți caut chipul
În semirealitatea dimineții.
Încet, perdeaua de ceață se ridică,
Trăgând ușor după ea
Un zâmbet împietrit.
Picioarele tale alungă rătăcite
Cearceafurile albe, pline de noi.
Le împingi ușor pe jos, cu vârfuri de degete
Căutându-mă printre praful rămas de la stele.
Mâna mea, punte între visul pierdut
Și cel aflat tremurând
Te trage violent și te lipește de
Pieptul meu gol.
Îți ascunzi nasul sub sânul meu stâng.
Miros de noi. Miros de dimineți cu tine.
Andreea Ghiocel
De același autor
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.