Ceea ce-a rămas

Când omul dansa sub stele, când ploaia îi atingea ușor obrazul, când vântul era muzica munților… Dumnezeu era viu.

Totul din jur era ca o adiere din respirația lui Dumnezeu. Omul nu îl știa pe Dumnezeu, ci se bucura de descoperirea lui zilnică. Nu îl știa nici ca formă, nici ca o construcție, nici ca o filosofie, nici ca o pălăvrăgeală în jurul unor cărți.

Când Dumnezeu a fost închis în cărți a început să se ,,îmbolnăvească”. Cu fiecare formă pe care omul o adăuga în paginile Domnului pentru a-și acoperi fricile și nesiguranțele, pentru a găsi sens unde nu e nici un sens de găsit, pentru a face din viață o lucrare a propriei voințe absurde…

Dumnezeu respira din ce în ce mai greu. Nu se mai simțea adierea Lui nici pe frunze, nici în nori, nici în cerul albastru, nici în strălucirea lunii, nici în lumina răsăritului din zare. Au rămas credincioșii îndârjiți și cei care refuză orice gând ce ar face o aluzie la Dumnezeu.

Au rămas cei care îl mituiesc pe Dumnezeu, care se folosesc de ritualuri și ceremonii ca de o șpagă pentru Divinitate, cei pentru care Dumnezeu stă cu biciul în mână sau cei care îl au pe Dumnezeu mereu numai și numai de partea lor. Au fost ascunși misticii după perdea și scosi la defilare cei cu al lor cap într-o cutie. Un cap ce atunci când se pune în mișcare este nevoie sa fie acționat de o macara. Un cap incredibil de greoi, o minte care mereu adaugă cu tonele fără să șlefuiască, fără să sorteze, fără să arunce gunoiul când e de aruncat.

A rămas omul golit de divin în cursa zilnică a nimicurilor.

Ki Drim

Ki Drim De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu