Traseul trăirii

Omul are un talent înnăscut de a complica și răstălmăci cele mai simple legi ale universului. Evoluția noastră de mii de ani ne-a condus către o capacitate mai largă de analiză și înțelegere. Dar tocmai această dezvoltare a noastră ne-a adus și o capacitate mai somptuoasă de a experimenta frica și vâltoarea emoțională. Omul nu mai poate trăi în simplitatea momentului prezent și caută mereu să îl influențeze. De cele mai multe ori procesul nici nu se află în repertoriul nostru conștient. Bombardări neîncetate de emoții ne învăluie zilnic, anxietăți, frici sau orice alt sentiment parazit. Practic suntem atât de inteligenți, încât nu putem realiza când și de ce starea emoțională se schimbă creând disonanțe în experimentarea noastră a realității.

Evoluția ne-a împins către competiție, o competiție nesănătoasă care în loc să stabilizeze structura noastră altruistă și frumoasă, o îngroapă cu sete. Această competiție pentru orice, duce la îndepărtarea noastră de noi înșine. Duce la ură care mai departe se transformă în frici și anxietăți. Topește orice fărâmă de sentiment de iubire, spus altfel, sedează inima și o lasă amorțită. Ceea ce este deosebit de periculos, pentru că direcția va fi aleasă mai departe de minte și nu de inimă. Trăim pentru ceilalți și nu pentru noi. Suntem prinși într-un carusel iluzoriu care ne dictează mișcările și trăirile. Cred că suntem singurele ființe capabile să fie niște morți-vii și cu toate astea să avem credința, inamovibilă dealtfel, că realitatea pe care noi am creat-o este ideală.

Mintea trebuie să fie o unealtă de supraviețuire, dar nu de trăire. Nu trebuie lăsată să decidă fiecare mișcare a noastră. Am fost duși de nas sa credem că alegerile cele mai bune trebuiesc făcute cognitiv. Însă, mintea nu are capacitatea să ofere libertate și liniște pentru ca noi să ne manifestăm dorințele fluid. Ea întotdeauna va analiza, va critica, va fi în competiție, va judeca sau va manipula. Dezrădăcinează momentul din solul fertil al abundenței. Ea ne trădează în fiecare moment, ajungând să ne condamnăm pentru alegerile sau sentimentele care ne-au fost puse în poală. Critica pe care ne-o atribuim ar trebui să o lansăm către minte și să realizăm conștient rolul secundar pe care ar trebui să îl joace.

Traseul existenței noastre, ar trebui să curgă astfel: inimă, creier, corp – suflet, minte, fizic. Inima oferă una dintre cele mai importante lecții pe care le-am putea învăța. Ea ne călăuzește către sine, sau spus altfel, ne face să realizăm ambiguitatea și derizoriul competiției exterioare. Ne direcționează către acțiuni îndeplinite cu plăcere, cu darul unui sentiment de căldură. Odată ce observăm prin ea, nu mai poate fi susținută anxietatea sau frica deoarece te reprezinți doar pe tine în acest moment. Competiția, dacă există, va fi doar cu tine și pentru tine. Când ajungem să facem un lucru, din puritatea sentimentului că ne face să ne simțim bine, atunci totul în interior și în exterior se va aranja cum ne-am dorit noi dintotdeauna.

traseul-trairii

Sterescu Mircea

Sterescu Mircea Blog | Facebook | De același autor

Cuvintele poartă o formulă a bunăstării subestimată. Am nevoie de ele cum ele au nevoie de mine, pentru a colora împreună zidurile gri și reci ale existenței. De mi-ar fi răpite, probabil aș umbla străin și decolorat străzile aglomerate ale vieții.

Recomandări

Adaugă comentariu