Câteva lucruri mai puțin știute despre poetul Ion Barbu.
“Menestrel trist, mai aburit/ Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,/ De cuscrul mare dăruit/ Cu pungi, panglici, beteli cu fundă…” Ați recunoscut, probabil, versurile lui Ion Barbu, mai cu seamă că Riga Crypto și Lapona Enigel este una dintre poeziile despre care cu toții învățăm la școală. Și învățăm ba că este o poezie inițiatică, ba că este o dramă a cunoașterii, ba că este o baladă romantică. În fine, la alegere.
Motiv pentru care unii vor fi uimiți citind afirmația făcută de criticul Marius Chivu în cadrul unei dezbateri organizate de Dilema Veche:
“Ion Barbu era un cocainoman şi intra în sevraj când scria. Consuma droguri în timp ce făcea sex extraconjugal, iar toate lucrurile acestea îşi găsesc o expresie în ce a scris. “Riga Crypto și lapona Enigel” este o fabulă despre dependența de cocaină a lui Barbu și despre o relație amoroasă ratată, pe care acesta a avut-o cu o pictoriță norvegiană.”
Moment în care, începând să bănuim ce fel de laponă era Enigel și peste ce soi de ciuperci împărățea “Crypto, regele ciupearcă”, haideți să depănăm și altfel povestea lui Ion Barbu.
“Bătut de vânturi, năucit de “paradisuri artificiale” și de aventuri erotice”
Ion Barbu (18 martie 1895 – 11 august 196), cunoscut ca matematician sub numele de Dan Barbilian, a fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. În 1921, pe când avea 26 de ani, pleacă în Germania, la recomandarea lui Gheorghe Țițeica, pentru a-și da doctoratul în matematică. Avea să abandoneze însă destul de repede această idee:
“Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante : eter și cocaină!”
se destăinuia el într-o scrisoare adresată amicului său Léo Delfoss, în care îi preciza și periodicitatea practicii: „eterul meu cotidian şi praful (cocaina -n.n) săptămânal.
“Ocazional, Ion Barbu îşi administra cocaină împreună cu prietenul său Tudor Vianu, aflat şi el la studii în Germania Republicii de la Weimar”, scrie Andrei Oişteanu în volumul Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură. Iată și alte câteva pasaje din acest volum:
“În ianuarie 1924, fiind la Cottbus, viitoarea soție a lui Ion Barbu, Gerda Hossenfelder (devenită Barbilian în iunie 1925), îi găseşte poetului în buzunar o cutiuță plină cu cocaină. Confesiunea agitată a lui Barbu e rememorată cu multă înţelegere de Gerda. “Printr-un prieten [Barbu] căpătase într-o zi drogul. Luase mai întâi din curiozitate – nu trebuie să uit că era poet, iar eu ştiam despre alţi poeţi că încercaseră senzaţiile drogurilor! –, i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urmă şi l-a procurat din când în când, ca să uite mizeria sufleteascã în care se zbătea. Nu devenise sclavul drogului.
Diagnosticul Gerdei a fost incorect. De fapt, Ion Barbu devenise dependent de narcotice puternice. În februarie 1924, cu bani trimiși de părinți, de la Giurgiu, el a trebuit să se întoarcă rapid în România, ca sa uite “visul urât al Berlinului în plină decadență, în plină nebunie a drogurilor”.
În memoriile sale, Șerban Cioculescu a omagiat-o pe Gerda Barbilian pentru repunerea pe picioare a poetului care “alunecase parcă definitiv” în narcomanie. Ea l-a găsit pe Ion Barbu în Germania “bătut de vânturi, năucit de “paradisuri artificiale” și de aventuri erotice”, ea “l-a adunat de pe drumuri” și, până la urma, ea “l-a dezintoxicat”. (…)Și-a mai administrat Ion Barbu substanțe stupefiante după aceasta dată? Nu știm cu siguranță. Se pare că da. Șerban Cioculescu își aducea aminte că, prin anii ‘30, poetul-matematician nu mai îndrăznea să intre în farmacii să-și cumpere eter. Îl cunoșteau toți farmaciștii și nu îi mai vindeau dozele de care avea nevoie. De aceea Barbu îl ruga pe Cioculescu să intre el în farmacie ca să-i cumpere flaconul de eter.”
“Nu era un molâu, ştiam că trebuie să rezist. Am fost mândră de el.”
Și, dacă tot am pomenit de aventurile sale erotice: Nina Cassian a fost, se pare, doar una dintre multe altele. Se spune că Ion Barbu se lăuda printre prieteni cu peste 4.000 de aventuri erotice. O parte dintre acestea au fost destăinuite chiar de către soția sa, Gerda Barbilian, în volumul Ion Barbu: amintiri.
“Sigur c-am fost şi geloasă, dar nu să-i fac scene. Uneori nu a fost uşor să lupt cu sentimentul ăsta. Cu timpul însă, rămâne doar ce-a fost frumos. Dar era într-adevăr un bărbat curtat oriunde îşi făcea apariţia. Normal că atrăgând atenţia, nu putea rămâne în umbră. Era vivace, ochii lui sclipitori, ah, tempi pasati. Nu era un molâu, ştiam că trebuie să rezist. Am fost mândră de el.”, avea să se destăinuie acesta în cadrul unui interviu din 1983.
Și, în încheiere, un fapt amuzant relatat în cadrul aceluiași interviu: momentul în care Ion Barbu a aruncat după George Călinescu cu celebrul său volum, Istoria literaturii române.
“Pe aleea din faţa casei parcă-l văd pe Dan aruncând cu Istoria literaturii române după Călinescu. Nu-i plăcuse deloc lui Dan cum l-a prezentat. Călinescu venise să-i aducă un exemplar. Nu i-a plăcut lui Dan nici că a scris că “avea ochi vegetali” şi semăna cu un nomad… kurd.”
