Poem singur
în lumea mea toți pașii sunt singuri ca un pustiu prin care sălășuiesc umbre îngeri de zăpadă se ridică din miez de vară și toți pașii sunt singuri nici ecou, nici tăcere nu răsună în
Cenaclul
Pentru totdeauna
Potrivește-ți pasul cu al meu, iubire și mergi lângă mine… Înspre fericire drumul împreună să îl căutăm… Amândoi de mână lumea s-o-nfruntăm, amândoi de mână vămi de mări să trecem și-n tandrețe veșnic, veșnic să
Cerul iubirii
Iubirea curge în cuvinte Rostogolite printre rânduri, Rastalmacindu-mi taine sfinte Pitite-n vremuri printre gânduri. De dincolo de geamul zilei Coboară șoapte nerostite Să-i lege verii amintire Cu ochi de dor și de ispite. Cu verde
Ploaia de verde suspin
A plouat aseară undeva în lume, Poate-acolo unde pomii s-au rugat Zeului ce știe ploaia să-și asume Când căldura este de nesuportat. Aș fi vrut o ploaie și la mine-n urbe, Căci copacii-n stradă îmi
Sunt bine
Ce bine că noaptea îmi cântă poeme Când gândul se-ncurcă în nori de dileme Ce bine că versul mereu îmi răspunde Când tu ești departe, doar tu știi pe unde... Ce bine, ce bine, că
Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul
Din fericire, lacrimile-ţi sunt mai lungi decât părul, Iar floarea de tei galbenă căzută pe drumul mov Ce se lipise de tălpile pantofilor tăi E mai galbenă decât lămâiul plantat, Căci în grădina fiecărui tei
La știri au anunțat
La știri au anunțat iar ploi Sub dealul gândurilor noastre, Stropi reci pe amintiri albastre Lăsa-vor poate șoapte noi Pe nostalgii dărăpănate, Rostogolindu-si prin noroi Un azi însingurat și-apoi Un alt senin printre speranțe. La
Liniște
Când liniștea ți se asterne în suflet Să nu claci iar Să faci cărări, Să nu distrugi nici cu un zâmbet Ce-ai construit cu lacrimi ieri. Când liniștea-ți pășeste-n suflet Rămâi tăcut Și bucură-te în
Fiecare ieri
Din ochii tăi sorbeam răspunsuri, În inimă mi te-am încoronat stăpână, Pulsam în răsărituri și-n apusuri, În fiecare ieri, ținându-ne de mână. Cu tine înfruntam mereu toți norii, Ne-am înfruptat din interzișii meri, Prin dimineți
Pădurea gândurilor
Tot ce văd acum sunt crengile de copac cum se leagănă în bătaia vântului. Din când în când, simt o frunză cum îmi atinge chipul. E toamnă. Zac pe pământul uscat de vânt, lipsit de
Casa uitată
Am pornit într-o mică plimbare de recunoaștere prin zonă și am ales drumurile spre, respectiv dinspre gară, pe două trasee. Ambele pustii, ca după molimă; am văzut doar trei tineri care vopseau un gard și,
Povestea noastră
Ne plăcea nouă Joaquin Sabina, ne plăcea și vinul roșu argentinian, muntele (mie mai mult în poze, lui mai mult în realitate) și marea. Marea luptă care nu se termină niciodată, dintre bine și rău,
În veşnicia fără cuvinte
O stea se stinge în preludiul nopţii. Scuturându-şi aripile, în crengile salciei, o pasăre îşi cântă ultimul cântec. Tot ce nu i-a putut spune va afla pe celălalt mal. Ea a plecat spre apa cerului,
Flori de cer
În ziua-n care plouă a-ntristare, Se-aude-n cer un imn de bucurie Ce îndulcește-a vremii apăsare Cu-nfiorări din tril de ciocârlie. Și râd atunci corolele-ntristate, Neamintindu-și razele ce nu-s, Iar în petale noi, înmiresmate, Aromele n-au
Inserții argintii
Inserții argintii ți-am adunat de la tâmple, Le-am plimbat în caruselul viscerei Le-am făcut lac nemișcat Pentru păstrăvi nălucă... Inserții argintii am confecționat Cu solzi insistenți, Gâdilați de ape de munte, Energie verde curgând... Muzicalitate