Privește-mă de-aproape, să-mi vezi umerii goi de cântecul zăpezii și mugurii cei noi ce-așteaptă să-nflorească... Privește-mă așa cum, la-nceput de vremuri, doar Dumnezeu privea! Și să mă vezi frumoasă ori doar-așa cum sunt: o Evă-ndrăgostită
Fiecare om cu povestea sa, dintr-o poveste cresc noi poveşti, - Un timp oprit doar! Opriţi timpul, dar cu clipa ce facem? O simţim, o trăim, ne-ntoarcem, apoi, în cercul unde ne regăsim. Orice sfârşit
Aș fi vrut să te-ating dar acum nu mai pot de sub lespezi de cer, din tăceri să te scot, nu mai pot să mai fac să-ți mijească tulpini, chiar de-n mine-au rămas, încă vii,
În iubirea asta ard de-o veșnicie. În iubirea asta râsu-mi întârzie, plânsul mi se-nnoadă cu-orice împăcare... În iubirea asta mi-e și nor, și soare, mi-e și cald și rece, mi-e și rai și iad... În
El, s-a îndrăgostit, de ea. Ea, s-a îndrăgostit, de el. El, i-a mărturisit, în felul lui. Ea, i-a mărturisit, în felul ei. El, suferea de dorul ei. Ea, suferea de dorul lui. El, visa la
Și, dacă am avea bujorii în luna octombrie, Poate nu i-am mai vâna cu ochii și cu mâinile noastre, Atunci când ploaia ar cădea peste scaunele pustiite de (ne)locuitorii ei... Și, dacă am avea bujorii
De ce-ai venit în astă lume? căci toate parcă-s prea străine și prea nepăsătoare trec sorbind din seva ce te ține. Și ce motiv ai mai găsi să mergi spre acel ceva atât de îndepărtat,
Aștepți în fiecare zi, să răsară Soarele, Să-ți lumineze adâncurile, Să-ți încâlzească celulele, Să-ți îndeplinească dorințele. Uneori, Cerul este plin de nori Și aștepți să se risipească în zori, Stomacul îți este plin de fluturi,
Speranța-mbrățișează vântul, Sub ceruri ape-și prind mirare Când ploaia îmi sărută gândul. În coruri stele-și prind colindul Luminii, în nuanțe-n care Speranța-mbrățișează vântul. Din nori cerești îmi scot cuvântul Iar curcubeee râd sub zare Când
Duminici rostogolite prin praf și pulberi împrăștiate de vânt peste răsărituri cernite. Așa își amintea în momentele de cumpănă trecutul ce îl aruncase fără milă într-o stare a lucrurilor în care medici, asistențe și îngrijitori
Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat, în tăcerea ei transparentă călătorim spre stele, e o chemare, un dor crescut din lumină. Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el! Turbionul vieţii
Sufletul femeii de știi să-l cucerești, Bogății incomensurabile ai să primești. Arată-i cât de mult o iubești Și vei petrece zile și nopți, împărătești. Sufletul ei să îl descânți și să-l încânți, Din zori și
Era un om a cărui liră desprinsă din mare şi din cer îşi continua cântul, (simţea seva dar n-o putea opri din curs) chiar dacă, doar vântul îi înţelege mesajul purtat de sunetele corzilor, ştia
De-ai ști... dar nu știi, Doamne, cât aș fi vrut de mult să-i potolești privirea și-al vorbelor tumult, să-ncetinești căderea spre raiul nimănui și fulgerând tăcerea, să-i strigi în suflet lui: ”Elibereaz-o, las-o, i-a fost
Zâmbeau la răsărit iar macii Gingaș prinzând mirarea-n floare, Ademenind c-un somn toți vracii. Își cântă-n doine porumbacii Emoții și povești în care Zâmbeau la răsărit iar macii. În stâne se-nfioară bacii Când timpul-și neagă
