Cenaclul

E-un du-te, vino rătăcit de versuri Cu umbre -nfășurate în trecut, Cu pașii rătăcind pe un ținut De amintiri pierdute de-nțelesuri. E-un trafic de regrete între seri Cu ochii amorțiți de oboseală Și-ncrâncenări ce cad 

De multe ori... eu, Cu suflet rece de ateu, Cer patima plăcută a beției, Slovei dulci a poeziei. De multe ori... eu, Doresc să fiu Morfeu, Să pot preface vise, În împliniri, ce nu-s ucise. 

Găsește-ți timp să mângâi, să alinți, în preajmă și-nspre tine să privești, s-asculți și tânguiri și rugăminți și să încerci cumva să le-mplinești... Găsește-ți timp să râzi, să-mbrățișezi, să cânți, s-alergi prin flori, să ții 

Soarele imi arde-n suflet Pe tine-n ochi cand te privesc. Si, cand nu esti, aud un urlet De simt ca-atunci nu mai traiesc. Cu zambetul imi mangai trupul. Emotii, ganduri imi trezesti... Neincetat ti-as privi 

Jocuri de linii, de umbre, de lumini, clare, fără egal, plutesc pe-obraz, se întrevăd prin lazuritul din priviri. Regină devine, pentru o zi, în frumuseţea colorată în nuanţe aurii, melancolice - culori cum n-ai mai 

Un dor mărunțel îmi prinse Gândurile-ntre dileme Suspendând idei desprinse De prin cărți și teoreme. Doi pași greu îmi lunecară Printre ceasurile serii, Aducându-mi drept povară Toate visurile verii. Trei din ele pus-au lacăt Unui 

nu soldatul acela m-a ucis glonţul lui încă mai pluteşte în aer în drumul către inima mea dezbrăcată nu acel lup m-a sfârtecat gura lui tot mai continuă să se deschidă cu colţii scrâşnind de 

Când Doamne, m-ai făcut din lujer pom și mi-ai dat toate grijile de om? Când anii peste mine au trecut? Parcă-am fost ieri un prunc abia născut, parc-am fost ieri copilul ce mergea desculț prin 

”Carpe diem” trebuie să fie crezul meu, căci clipa mea de fericire e atât de scurtă, iar regretul neputinței de a o prelungi mă chinuie timp nesfârșit. Ca, totuși, sa apară o altă șansă la 

Îmi spui cum se zbate durerea și strigă pe străzi în amiază când umbre de foc mai veghează la capătul celui ce n-are nici casă, nici bani de mâncare; nici unde să-și verse povara. Te 

Ce dacă azi pe strune cântă gerul și pe ferestre-s zeci de flori de gheață! Curând s-or duce babele... Prierul va umple lumea iarăși de verdeață, de muguri și de triluri hotărâte să facă orice 

În palma tatălui meu am aşezat o inimă greu încercată, trecută prin focul patimilor, plătind crunt vama tristeţii. Pulsa rănită, scufundată în frigul sălbatic al tăcerii, în adâncul anilor, crescută cândva în spirale din prima 

Mi-e dor de tine-n tropotul sălbatic al orelor ce mânjii îmi strunesc, În urma pe grumaz ce-n treacăt luna la trap mă îmboldește să visez, În aripile stelelor apuse mi-e dor de tine prințul meu