Cenaclul

"Subito" am dat un "giro" printre mințile expate Să-nțeleg de ce Cuvântul e știrbit de realitate, Și de ce accentul cade strâmb, greoi, ca un golan, Pervertind în multe forme un fond neaoș pământean. Explicații 

Noi am băut nu una ci mai multe mări clocotinde... Nimeni n-a știut... Nu am lăsat pe nimeni să asculte cum sfârâiau în cănile de lut ale acestor inimi sorocite să bată pentru râsul celuilalt. 

Hai să punem joaca la bătaie pe-un tăpşan de gând, cu iarbă-albastră, să-nălţăm iar zmeiele pe-o foaie de văzduh nescris. Pe lumea noastră să coboare iar ninsori de toane. S-alergăm pe străzi de bucurie după 

Câteodată te simt cum adormi liniștit, cum respiri susurat ca un cântec șoptit, în căuș sângeriu când tu ești doar al meu și trăiești că trăiesc: tu prin mine, iar eu ritmul tău îl urmez 

când i-au desfăcut pieptul, ca să-i ia inima, : să fii atent!, îi spusese ea, pentru că, într-o zi, o să am nevoie de inima ta! și ziua aceea venise, el era pregătit s-a dus, 

Ma tot gandesc la tine..., la poseta ta rosie fara catarama. Ma gandesc la rujul tau rosu ce inca-l pastrez... pe telefonul de la duș, la privirea ta rosie ,cand uitam sa-mi schimb ciorapii. Gandesc 

Străbăteam o cărare a vastei câmpii Cu privirea spre nori și-ascultând ciocârlii Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori Și, în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori. Întrebam, când și când, nori, și păsări, și maci, Din priviri 

Ai vrea să fii o pasăre de foc cu penele lungi, albastre şi verzi, Ai vrea să ai o inimă purpurie, de catifea Ce murmură tăcut, Peste care să curgă apă cristalină din izvorul zborului. 

E vremea dimineții noastre, Ne prindem zâmbete-n rever Și-n vorbe picurăm mister Rostogolit din slăvi albastre Și-nmugurit în stropi de cer E ceasu-ndragostirii lumii Când cerbi vrăjiți aleargă-n gând S-adape-n vise, luminând Tandrețea pe coroana 

Ecoul întrebărilor străbate închise universuri interioare. Acolo unde mergi tu Moartea te-nsoţeşte, pas cu pas. Cei ce se-aseamănă călătoresc prin trecutul zilei de mâine, prezentul din fluidul anilor din adâncul timpului mistuitor. Distanţe-ntinse în toate 

În acea vară când părea că doar obișnuitul poate să se întâmple era atâta liniște aparent de deplină pace de fapt era o liniște de dinainte de o furtună devastatoare, tenebroasă, cumplită Zmulși de țarină 

Am învățat să trec peste nimicuri destul de greu ca peste mușuroaie... Făceam din pietre arse mozaicuri și luam în piept din plin orice văpaie. Durea orișice freamăt aruncat de mâna nepăsării, la-ntâmplare, orișice gând 

Îmi șchioapătă o rimă printre strune În timp ce vând speranțe unui vânt, Mi-e cântecul ciuntit pe-un colț de lume Și-n piețe-mi caut leacul unui gând. Îmi șuieră amiezi de mult pierdute În rime nerostite