Îți amintești…?

Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!

o după-amiază de aprilie – la curs…
stăteam, ca de obicei, în prima bancă –
să-ţi sorb fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare privire…
şi fiecare zâmbet…
şi, uneori, mă căutai cu privirea :
zâmbeam…, continuai…; adesea, uitam să respir…
dacă te priveam întrebător, era clar că nu pricepusem mare lucru…. parcă mai conta?!
gâfâiam pe urmele tale fără să-mi pese că ne despart galaxii…
eram toţi la picioarele tale…
de unde puterea asta de a fascina…?
la un moment dat, spre sfârşit, te laşi dus de frumuseţea unei idei – şi, DUMNEZEULE MARE !, mâinile tale încep să danseze.
hipnotic, ireal, mozartian… nu mă puteam dezlipi de frumuseţea lor….
cât a durat? nu ştiu…. poate un minut, poate două, cinci, o eternitate….
şi, vai, privirea ta mă caută iarăşi, parcă întrebând „mă urmăreşti?“
şi da, te urmăream, dar jur că habar n-aveam ce povesteai atunci…. nu vedeam, nu auzeam, nu înțelegeam decât mâinile tale
şi dansul lor dulce, solar…
oh, zei, aveţi milă de o biată muritoare!
dacă îi vine în gând să mă întrebe ceva, ORICE, sunt un om mort.
nu doar că mă fac de râs în faţa unui amfiteatru arhiplin, dar îmi descoperă secretul…
şi zeii au avut milă – nu ai întrebat nimic. dar îmi ştiai, OARE, secretul…?
mult mai târziu, s-a insinuat amară, perfidă, şerpească, NEÎNCREDEREA.
ţi-am spus acele cuvinte oribile, tu ai crezut şi AI TĂCUT…
când mi-e prea dor de complicitatea privirilor noastre, zâmbesc acelui ireal dans al mâinilor tale…

Ana-Maria Botnaru

Ana-Maria Botnaru Blog | De același autor

Jurnalist cultural freelancer (din 1999), doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti (2009), pasionata de literatura, muzica baroca, apologetica crestina si... pisici.

Recomandări

Adaugă comentariu