Am să continui să trăiesc,
Prin ochi tăi şi gândurile tale,
Neobosit să hoinăresc,
Uitându-mi repetat nescrisa cale.
Am să te-admir pe înăuntru,
Când am să urc şi-am să cobor,
Cu liftul de la epicentru,
Şi-apoi am să plonjez în zbor.
Cu braţele deschise, spre amurg,
Am să-ţi pictez pe cer o Lună,
Când pe pereţi stele se scurg,
Din lumea noastră cea nebună.
Prin paşii mei, te voi lua cu mine
Purtându-te mereu, neobosit
Şi-n zări mă voi topi cu tine,
Ca-ntr-un stop-cadru nerostit.
Şi tot mă-ntreb a câta oară,
Doar ca o altă pur dilemă:
Cât timpul nostru o să doară,
Ca un răspuns la o problemă?
