De-atâta timp nu mi-am mai văzut liniștea
O caut cu privirea, uneori se furișa, noaptea, după perdea
Mă privea cum mă chinuie nesomnul și gândurile
Îmi ștergea, pe furiș, fruntea și lacrimile.
De-atâta timp nu mi-am auzit liniștea
Îmi cânta o melodie-n gând, chiar și când tăcea
Nu mai are sonor, n-o mai aud nici șoptit
S-a retras în muțenie, cred că a obosit.
De-atâta timp nu am simțit mirosul liniștii mele
A fân proaspăt cosit, și – a grădini de zorele.
S-a stins parfumul anotimpurilor ce-au trecut insipid
Vin altele noi ce miros a nimic.
De-atâta timp nu am gustat liniștea
Deliciu și răsfăț era o masă alături de ea.
Nu știu de-i dulce, de-i amară, acră sau sărată.
Ultima dată , mi-era prea foame, nu am savurat-o.
De – atâta timp nu am atins liniștea
Nu mai știu ce fin era somnul vegheat de ea
Ca o mătase îmi atingea inima și gândurile
Și – mi ostoia sufletul și dorurile.
De-atâta timp îmi caut liniștea
Cu toate simțurile, cu mintea și inima
Nu o găsesc, nu știu unde se-ascunde
E gălăgie mare-n lume, oricât strig, nu cred că m-aude.
