Mâine, paşii ne destramă, sub foşnet uşor de frunze
În miros de toamnă udă, de pământ şi prea mult dor
Gânduri valuri îmi ascund, trist sub bruma ochilor
Cum să îl aştern pe mâine, peste margini reci de buze?
Cum să te ascund în şoaptă, când mi-eşti urlet stors din piept
Anotimpuri fără urmă, când nu ştiu de pleci sau vii
Poate mâine ne destramă, dar azi încă mai aştept
Să ștergi toamna grea din suflet şi din ochii prea pustii.