Cenaclul

mă tem c-am obosit prelung în mine de ţipătul nesomnului din gând, de viscolul prin care-mi zburdă timpul, de tot ce-a fost târziu sau prea curând... într-un spital al nopţilor pierdute zac răsărituri fără de-nţeles, 

Cântec, farmec și magie! Fără să băgăm de seamă, O întreagă poezie Șade în cuvântul Mamă. Nimeni n-are să-nțeleagă Inima cum se destramă Între griji și agonie. Știe sigur doar o Mamă! De la primul 

Dacă sunt OM cu suflet ne-ntinat de ură şi vacarm de răutăţi, dacă sunt drum cu binele pavat și nu cotesc nicicând spre nedreptăţi, dacă pun vreascuri pe un foc de gând ce dăruie nevrând 

Mamă, oare poți vedea de acolo, ghioceii cum cuprind livada ta deschizându-și boboceii, colţul ierbii răsărind pe sub argintii băltoace, viorele-mbobocind de vreo săptămână-ncoace, cum răsar lalelele din pâmântul încă rece, fără tine, florile nu 

Chiar şi-ntre lumi, cu gându-s tot la tine. Ce dacă-n juru-mi umbrele roiesc și zdrenţuiesc seninul pe coline. Cu un surâs prăpăstii îmblânzesc și-mi leg de vântul stărilor o clipă care-nspre cerul tău mă va 

E noapte încruntată și lună-i afară, Surâsul mi-e dulce și gura amară. Din streșini picură lacrimi de spre ușă În vatr-a rămas doar scrum și cenușă. Doar candela inimii ține cuminte Aroma iubirii necuprinsă-n cuvinte. 

La sud de iarnă zace primăvara Şi iarba, chinuită, fierbe de atâta dor, Când aprig, Soarele a topit povara, Ce îl ţinea departe de al său odor. Spre nord, e mare agitaţie în aer, Când 

Pentru zile cand stii ca tacerea transmite mai mult si mai cuprinzator decat tot ce ar putea face toate cuvintele din lume. Azi 1, maine 2, 3 si apoi infinitul 8 , ce te face 

Se asezasera in asfintit, pe la ferestre amintiri, Eram si trist si obosit, prin suflet naluceau iubiri. Parea, dupa perdeaua trasa, ca soarele a disparut Si inima sarea ca arsa, de doruri cate a avut. 

În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume toarcea lână o măicuţă necăjită... De-al ei nume hărnicia se legase dar în suflet avea spini fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul... Prin străini leac a căutat întruna. Nicăieri 

Cel mai frumos în viață e să iubești Să prinzi aripi când doi ochi privești Să lași inimile să-și cânte melodia Pe ritmul bătăilor ce le scrie poezia. Să simți cum în privirea lui renaști 

citeşte-mă până la capătul poveştii, până la capătul tăcerii şi-napoi, citeşte-mă prin aer vechi cu voce tare ca să-nţelegem tâlcul amândoi. îndeasă-ţi cerul în urechi şi-mi cântă silabe despre ceaţă şi iertări, citeşte-mă-n nesaţ, fără 

Hai să vină primăvara și-om găsi poteci cumva, și-om găsi și alinarea dinspre noi de undeva, hai să vină soare iar - mult prea multa iarnă e, hai să facem dar din dar și-un mănunchi