La sud de iarnă zace primăvara
Şi iarba, chinuită, fierbe de atâta dor,
Când aprig, Soarele a topit povara,
Ce îl ţinea departe de al său odor.
Spre nord, e mare agitaţie în aer,
Când toate naripatele se-avăntă-n zbor,
Ducând cu ele raze dintr-un giuvaer
Ce ţes concertul unui păsărelnic cor.
E freamăt de gângănii în văzduh
Şi iarna rece cade, în sfârşit, în bernă
Zvâcnind chiar înainte de eternul duh,
În zări cernute de alba-i epidermă.
Prin codri, zările aştern poteci de floare,
Cu zâmbete de violete şi de ghiocei,
Pictând pe feţe surâs de sărbătoare
Şi-n piepturi, prinzând a primăverii chei.
