te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii
timp fără capăt, pernă căpătâi –
te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas
chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas.
te-aş fi privit în ochi şi ţi-aş fi spus
că niciun vis nu-mi poate fi de-ajuns
până nu vii, până nu curgi în mine
într-un limbaj reinventat de tine,
într-o pulsare-a tâmplei dezgolite
sub palma ta, sub ochii tăi, iubite!
sub foşnetul luminii ţi-aş fi prins
inima-n palme, ochiul tău desprins
dintr-o durere-a vieţii fără sens,
de lacrimi şi regrete l-aş fi şters –
sub pasul tău prelung m-aş fi făcut
cărări cu flori şi soare, de-ai fi vrut,
din aşteptări ţi-aş fi ţesut poveşti
să-ţi fie felinar spre căi cereşti
întrun vârtej ireversibil, infinit.
te-aş fi oprit… dacă m-ai fi iubit.
