Lumea e a mea

Un film ce trebuie văzut. Cu ochii larg deschiși.

Lumea e a mea (The World is Mine) este dramă despre maturizare și despre România zilelor noastre. Un film care, așa cum spuneam, trebuie văzut. Pentru că într-un peisaj în care noul val al cinematografiei românești a devenit deja un clișeu (pricină din care, de ani buni, practic vedem același film, purtând diverse semnături, regizorul Nicolae Constantin Tănase a avut curajul să facă lucrurile altfel. Și a făcut foarte bine.

Lumea-e-a-mea“Cred că pariul pe viziunea lui Nae nu a fost degeaba, filmul e o gură de aer (cred pe bune asta) într-un peisaj de film românesc monoton, repetitiv și fără imaginație”, spune Tudor Giurgiu, aflat la prima sa experiență ca producător.

Și, în ceea ce mă privește, îi dau perfectă dreptate.

Lumea e a mea / , o dramă despre generația 2000, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta din Constanța. Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate și respect. Și acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține.


Lumea e a mea

Regizor: Nicolae Constantin Tănase
Scenariu: Raluca Mănescu
Producător: Tudor Giurgiu, Radu Stancu

Distribuție

Ana Maria Guran
Iulia Ciochină
Oana Rusu
Ana Vatamanu
Florin Hrițcu

Premii

Premiul de debut – Zilele Filmului Românesc (Festivalul Internațional de Film Transilvania 2015)
Trofeul ANONIMUL –Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL 2015
Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West – Festivalului de la Karlovy Vary 2015

“Lumea e a mea a pornit ca un scenariu de licență al scenaristei Raluca Mănescu, cu care am lucrat la toate scurtmetrajele de până acum. Nu am vrut să fac un film social, un film care să descrie o realitate cotidiană și care să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele și visele, și să le înțeleg fiecare decizie. Scenariul a ieșit dur și violent, atât la nivelul limbajului, cât și al acțiunii, iar lucrul ăsta ne-a împiedicat să accesăm orice fel de fonduri de cinema din România. Din fericire, ni s-a alăturat producătorul Tudor Giurgiu, care a crezut în scenariu si în echipă, și care ne-a produs filmul la un standard la care nu ne așteptam să ajungem.” (Nicolae Constantin Tănase)

“A fost o nebunie totală, o experiență unică. Filmări la mare, o echipa de filmare cu media de vârstă sub 25 de ani, actori neprofesioniști, cu o energie fantastică.” (Tudor Giurgiu)

O nebunie frumoasă, care are puterea să stârnească întrebări, în funcție de vârsta și experiența de viață a privitorului. Un film care merită văzut fie și pentru faptul că este unul dintre acele filme care îți dăruiește ceva și își poartă povestea cu tine chiar și după ce l-ai vizionat.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu