Cenaclul

Of! Și câteodată bate Și cu stele și cu nori Și cu moarte și cu flori Vântul, pe la noi prin sate. Un amestec de durere, Cu nădejdea că va fi Mai senin în zori 

Am aşteptat să vină vara, însă magnolia ce mi-ai trimis-o în primăvară, s-a ofilit de dorul tău! Am aşteptat să vină toamna, însă nisipul de pe tălpile noastre, ce l-am adunat în vara visului ascuns, 

În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost 

Aș vrea să te colind în miez de vară și să m-aplec ca spicul cu boabe de grâu să-mi fie gândul dus de un pârâu, iubita mea cu albe mâini de ceară. Să reîncep cu 

Ai tăcut… Am tăcut... M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi... Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea... în noi... Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de 

Dă-mi să gust rumenă pâine, Dă-mi din strugure o boabă, Dă-mi firimituri, ca unui câine Ori dă-mi nimic; parc-aș fi roabă! Dă-mi un fulg de nea, dă-mi sărutare De vânt nebun ce în delir se-așterne 

galopul anilor, risipă de soare, gânduri multe, râzând şi plângând, spicele ploilor aplecate-a uitare ... zâmbet al nopţilor de iubire deplină şi lacrima celor în care m-am temut, dinţii vântului sfâşiindu-mi obrazul - necuprinse dureri 

Mi–ai stins amintirile-ntr-o noapte ciudată, Prea lungă, prea snoabă şi jalnică noapte. Din ochiul gândirii ai vrut să faci parte Prezentului meu din clipa uitată. M-ai dus legănată sub pomii tăcerii: Tăcerea ce zace şi 

Cad petale de amurg, Flăcări vii au umplut câmpul, Lacrimi divine se scurg, Parcă sângeră pământul! Tainice văpăi aprinse Peste lume revărsate, Ard prin nentâmplate vise Cu povești înfierbântate. Sunt macii umbre de-mplinire A mugurilor 

Am auzit că vrei să-ți uiți iubirea Așa crezi că-i vei pierde amintirea?! Dezbrăcând haina împreună împletită Vei găsi un nou sens, cu inima dezgolită? Fire purtate prin timpuri, vechi și noi Câte mai povestesc 

trăiesc între un da sau nu strâng la piept degetul bolnav am uitat că nu există limite și mă întreb dacă nu cumva trăiesc într-o lume paralelă strig dar nu mă mai puteți auzi plâng 

Ţi-e iederă-nflorită-n păr, Cu-a sale albe adieri de nai, Când pielea îţi tresare-amar, Sub kimono-ul de bonsai. Ţi-e frezie de dor în palme, Cu unduiri de vals de plopi Şi-n ochii tăi sunt triste filme 

Și azi te iubesc... Și-o voi face mereu cum știe s-o facă doar sufletul meu, stângaci câteodată, pe-alocuri timid dar numai și numai de tine avid. Și azi te iubesc, cum iubește-nserarea să-și toarne-n paharul 

până-n măduva oaselor simţea frumuseţea ivindu-se de sub unghii de timp o imortaliza în femei albastre coborâte din mări pe umărul gol al destinului avea în atelier scări ale ideilor pe care le urca cu