Cuvintele-s nervuri de frunze de tine, de mine ascunse... lacrimă din pleoapă-n pleoapă dragoste din şoaptă-n şoaptă, ochi ascuns de căprioară în tăceri de niagară... de ieri, de lacrimă, de dragoste de cuvânt şi ardere
Te-am așteptat de-atâtea ori să vii încât și timpul mi-e prieten bun, chiar dacă se oprește când îi spun să se grăbească-n clipele pustii. Priveam, absent, un răsărit timid ce-mi învelea cu tainicul veșmânt un
Dacă o secundă ar avea două Minute, Mi-ar mai da puțin răgaz Ca să-mi regândesc Fericirea, Furându-ți o privire... Dacă un an ar avea o oră, I-aș saruta praful De pe aripi Înainte ca-n Neantu-i
E atât de altfel această ninsoare.... O mână a rupt o bucată din cer, Pe acolo curge albul pur fără cruţare, Ninge rotund cu colinde din eter, Cu dorinţe ce se topesc în palmă Când
Uite iubito cum din cer cad mii de stele Și-n palmă vise albastre ne așează, Cu țurțuri pogorâți din gânduri paralele, Sculptând a sufletelor noastre oază. Și uite cum troiene-au început să iasă, Din străzile
Când peste drumul vieţii, îţi ninge cu-amintiri, Este ca să trăieşti şi nu ca să te miri! E ger în trupul veşted şi-n el ades tresare, Scânteie de păcat şi vină şi iertare… Curând, se
Un gând mi-a-nflorit, rămâi pe loc! dorința e una... strânge-mă-n brațe ca pe un anotimp dezfrunzit dar nu ca altădată arătându-mi iar rănile una câte una ca și cum după urme de ciută ai umbla
Cuvinte din cuvinte, misterioase, ritmice, înaintează către necunoscut, pe orbita vieții, între două focare, se mișcă, fixându-și elipsa. Dintr-un potir, ca sucul sâmburilor de rodie, picăturile de sânge rescriu în neant un alt început în
Și dacă toamna, totuși nu-i părere și vine cu alaiul ei de nori, cu ploile de frunze ca de miere, cu-o altă simfonie de culori să o primim și noi cum se cuvine, cu pâine
Eu nu sunt doar un om- Sunt un crâmpei din tot Ce mă-nconjoară- Și simt Infinitul cum Mă mărginește În întregul lui, Și m-amăgește, Știind că sunt încă Departe de-ai atinge Perfectul. Eu nu sunt
Cand frați se ceartă pentru ce părinții au trudit, Ori niciodata n-au muncit, Ori sangele in apă a sfârșit! Si dacă sângele se face apă... Si dacă inima a inlemnit în loc sa bată... Ce
Un licar de apa E tot ce iti cer, O boaba de roua Pe-un lujer stingher Ce-n soare se stinge De setea de-a fi, O boaba si-atata. Si-apoi… tu vei sti!
Ca un înger căzut, apa îi cere cerului culoarea. Dezgolit până în miezul tău - adevăratul mormânt al călătorului - prin abandon te înfrunți. Ești azvârlit în gheața de dincolo, acolo unde visele nu pot
Atâtea frunze mor și cad, Când mai abrupt, când mai ușor, Pe un covor înșelător, Un Styx al lor, un fel de vad. Sunt smulse dintr-un ultim vis Cu mângâierea din apus, A brizei care
Acum ți se încheie odiseea, Bogat și frumos ți-a fost episodul, Azi, vântul îți plânge melopeea Și ciorile îți cântă prohodul. Copacii își scutură veșmântul Îngenuncheați de întristare Iar pana își plânge cuvântul Cu prea
