Când peste drumul vieţii, îţi ninge cu-amintiri,
Este ca să trăieşti şi nu ca să te miri!
E ger în trupul veşted şi-n el ades tresare,
Scânteie de păcat şi vină şi iertare…
Curând, se scrie basmul, al zânei ce trăise
În propria poveste, momente nedescrise.
Se fac balanţe-n care, atârnă tot mai greu,
Cea care poartă piatra, de vină ce-o am eu.
Şi scurgă-se prin vine, şuvoaie de împlinire,
În ceea ce a fost şi s-a numit Iubire!
Şi-atunci, cu trena arsă de aprige dureri,
Să adormim în visul, că astăzi va fi ieri!
Un ieri curat în care, copii înflăcăraţi,
În propria poveste se sting îmbrăţişaţi.
Eu îţi doresc tărie şi multă sănătate
Şi mai presus de tot şi cât e cer de mare,
Îţi cer să poţi să-mi dai, iubire şi iertare.
