La mine-i toamnă, și-i târziu…
Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-o poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.Ce tristă e făgăduința
Chiar credincioasei amintiri!
Ți-i rece mâna, iar ființa
Încremenită-n reci simțiri.Barem o caldă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.Dar vai, vreo orhidee rară
Să ți-o culeg eu nu mai știu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, și-i târziu…Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832),
Despărțire
