Citeşte-mă!

citeşte-mă până la capătul poveştii,
până la capătul tăcerii şi-napoi,
citeşte-mă prin aer vechi cu voce tare
ca să-nţelegem tâlcul amândoi.
îndeasă-ţi cerul în urechi şi-mi cântă
silabe despre ceaţă şi iertări,
citeşte-mă-n nesaţ, fără odihnă
şi fără inutile întrebări!
citeşte-mă de dincolo de mine,
de dincolo de răni mustind a moarte
şi de-mi miros pereţii albi a soare,
pătrunde-mi prin ferestre mai departe.
citeşte-mă şi află despre mine
cum ştiu să mor şi cum ştiu să trăiesc,
cum din tristeţe ştiu să-mi fac duminici,
din rădăcini cum doru-mi despletesc.
iar când s-o face seară în poeme
şi-or paşte stele-n gândul cu minuni,
citeşte-mă în şoaptă la răspântii
de mângâieri ţipând a rugăciuni.
să vremuim prin sunetele oarbe
ale privirilor zidite între noi,
s-alerg căprui şi tu s-alergi albastru
adulmecând prin clipă amândoi.
citeşte-mă din marginea tăcerii
până-n tumultul care-mi bate-n piept
şi-apoi rămâi până la capătul poveştii
prin care m-am pierdut de când te aştept.

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

Adaugă comentariu