ca un văl deșirat, de sfârșit de brumar, dansează luminile serii prin aburii gurilor de canalizare, prin ceață cad aripi, la răspântii mor sori, o pasăre albă își urcă în cer, subțiri și fragile, ghearele gri,
cu pletele ude trei locatari de la mansardă bat la uși de oțel în Numele Tatălui nostru, Amin
și cad vinovate zăpezi peste șine când prea trist îmi apare adesea totul, și despre mine, și despre tine, bat clopote negre în jos la răscruce, femei preafrumoase tac dacă plouă, privind pe fereastră,
cu umbra unui nor pe umăr povară, mă-ndrept înspre casă…
