Izvor de apă vie este fântâna vieții, Ce-astâmpără setea oricărui trecător, Revarsă puritate în zorii dimineții Și stinge văpaia-n amurgul arzător. Prin ochi de-argint privește către cer, Fântâna tămăduitoare din abis, Învăluită în lumină și
Ți-aș fi scris de-atâtea ori, Despre noi, despre erori Și că-n vorbe multe, Minciuna cuțitul își ascute. Ți-aș fi iertat de-atâtea ori, Vorbele rupte-n jumătate... De ce să adunăm frânturi de aripi Din regrete și
Mă văd mult prea frumoasă ochii tăi şi nu-s decât un fir de păpădie ce-şi bucură-ntâmplarea de văpăi de dragoste... Atât... O poezie care se spune-n gând sau doar şoptit când stelele se scutur de
cât de împietrit te simt ca pe un liliac ce-a adormit înfipt în trupul nopții doar ziua mai împarți cu mine sfincși obscuri în inima pământului timpul e plin de insomnii Chrnos pedalează neobosit își
E val puternic și e vânt, E val! Firește, valul trece... E vânt! Dar vântul nu e rece... Se ivesc frunzele de arin, E soare! Un soare... fin! Și-un gând lejer, narcotic mă-ncearcă... De-aș fi
Luminile orașului s-au aprins deja demult. Ochiuri de stele se cuibăresc printre oameni. Oameni grăbiți, pierduți printre gânduri. Măsurându-și fiecare bucățică de destin risipit printre orele serii. Jean Paul se contopește cu mulțimea și încearcă
miros a soare când într-un freamăt te-aştept şi-a nor căruia i se văd lacrimile, când mă doare... mi-aş cumpăra un kilometru de cer doar al meu sub care să pot fi mereu jumătate femeie şi
Ești lumânarea care mi se stinge pe deget fără să mă frigă, Și cântecul care-și Adoarme notele În liniștea ascunsă Dintr-un strigăt... Pornești dintr-o inimă Ca să te oprești Într-a mea Precum o rimă, Precum
se scutură cireșii, dragul meu, lumina asuprește taina morții. poeții scriu scrisori lui Dumnezeu, vorbind, ca autiștii, cu pereții... și iarba crudă s-a albit de floare, și ne miroase trupurile a rai, amare dezmierdări ne
Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între
A bătut clopotul amintirii într-o zi şi-o poveste venită de departe, scuturată de praful uitării, străluceşte pentru o clipă în mintea şi inima mea! O vară cu fetiţa blondă, cârlionţată şi pistruiată şi cu genunchii
Și-a primenit căsuța zile-n șir. Miroase a var prospăt și-a curat în fiece ungher... Nu-i niciun fir de praf și niciun pled nescuturat. Are și flori pe masă,-abia culese ce fac mai luminoasă odăița și
flori-fluturi-fluturi-molie și fiori de plumb pentru domnișoara mireasă striga el pe ulițe și strigătul lui ca o lamă de ras ruginită vâscoasă tăia învelișul dimprejurul soarelui ieșea iarba scuturându-și degetele/ vene dar nu înțelegea de
Ţi-aud bătând în inimă cuvinte pe care nu le spui... Chiar dacă taci și nu te-ncurci în paşi de jurăminte știu că mă vrei în preajmă şi mă placi aşa cum sunt: când mare zâmbitoare
Am o durere-n piept ce nu mai vrea să plece, Nici păsări, nici berze nu vor s-o lecuiască, Nici apele nu vor să mi-o înece, Nici vântul să mi-o ceruiascӑ. Am o durere pe umărul
